Două autocamioane furate, în valoare de aproximativ 77.000 lei descoperite la frontieră

În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră au depistat două autocamioane, în valoare totală de aproximativ 77.000 lei, declarate ca fiind furate din Spania, respectiv Italia. În data de 07.04.2011, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, judeţul Galaţi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un bărbat cu dublă cetăţenie, Republica Moldova şi Bulgaria, P. Valentin Viktorov, în vârstă de 34 ani, care conducea un autocamion marca „DAF” având număr de înmatriculare de tranzit din Germania.La controlul specific, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la provenienţa autocamionului din cauza unor neconcordanţe din documentele prezentate la control. Au procedat la efectuarea de verificări suplimentare în baza de date INTERPOL precum şi prin Centrul de Contact Oradea, în urma cărora s-a stabilit faptul că autovehiculul în cauză figurează ca fiind furat din Spania din anul 2004.Autocamionul, în valoare de aproximativ 44.300 lei, a fost indisponibilizat la sediul IJPF Galaţi pentru continuarea cercetărilor iar lui P. Valentin Viktorov i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de legislaţia în vigoare.În data de 06 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, la controlul pentru trecerea frontierei din Punctul de Trecere a Frontieri Sculeni, judeţul Iasi, s-a prezentat cetăţeanul moldovean Vasile D., în vârstă de 38 ani, conducând un autocamion marca DAF, înmatriculat în Republica Moldova. La controlul specific, în urma verificărilor specifice efectuate în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat că autocamionul în cauză figurează ca fiind furat din Italia. Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că în urmă cu o zi a preluat autocamionul din judeţul Vaslui şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este furat.Autocamionul, în valoare de 32.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul I. J. P. F. Iaşi până la finalizarea cercetărilor iar lui Vasile D. poliţiştii de frontieră i-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentata Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, în vederea luării măsurilor legale. I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut