Două utilaje suspecte a fi furate au fost descoperite de poliţiştii de frontieră maramureşeni

Poliţiştii de frontieră maramureşeni, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală şi cu sprijinul colegilor din cadrul I.J.P.F. Bihor, au depistat şi indisponibilizat două utilaje, în valoare de aproximativ 120.000 de euro, suspecte a fi furate din străinătate. În baza unor date şi informaţii deţinute, la nivelul I.J.P.F. Maramureş a fost organizată, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală şi cu sprijinul colegilor din cadrul I.J.P.F. Bihor, o acţiune în vederea depistării unor utilaje suspecte a fi furate din străinătate. Astfel, în data de 23 noiembrie a.c., echipa mixtă, a oprit pentru control pe raza judeţului Bihor, un autotren în remorca căruia poliţiştii de frontieră au descoperit două tractoare care aparţin numitului Marcel T., pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta niciun document de provenienţă. Din primele verificări, s-a constatat că cele două utilaje figurează ca fiiind furate din Italia din data de 12.11.2011.În cauză s-a întocmit dosar penal, în care Marcel T. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt. Tractoarele, în valoare de 120.000 euro, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor. Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul I.J.P.F. Maramureş anume delegaţi, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut