Douăzeci şi unu de migranţi opriţi la frontiera de vest din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat patru migranţi care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge în Franţa. Alţi şaptesprezece migranţi au fost prinşi după ce au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. * În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 05.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat în zona de competenţă, un grup de patru persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre frontiera cu Ungaria. Având în vedere că cele patru persoane, toţi bărbaţi, nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. Cu această ocazie s-a stabilit că este vorba de doi cetăţeni tunisieni şi doi algerieni, cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, care au încercat să trecă ilegal frontiera din România în Ungaria, dorind să ajungă în Franţa. În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. * Tot în această dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga au depistat, în zona de competenţă, trei grupuri de migranţi, formate din 17 persoane. Persoanele nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. Lucrătorii noştri au procedat la conducerea persoanelor în cauză, la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. Cu această ocazie s-a stabilit că este vorba de şaptesprezece cetăţeni algerieni, cu vârste cuprinse între 22 şi 40 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Poliţiştii de frontieră au întocmit în toate cazurile lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor sa fie luate măsurile legale ce se impun.I.G.P.F. /Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut