EDIŢIA A XIV–A A CONCURSULUI NAŢIONAL „MESAJUL MEU ANTIDROG”, LA FINAL – Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog teritoriale, a implementat în perioada februarie – iulie a.c., ediţia a XIV–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!”. „Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal din toate judeţele ţării şi din Bucureşti şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA. Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri. Parteneri în acest proiect, alături de ANA, au fost Ministerul Educaţiei Naţionale, prin inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, direcţiile judeţene de tineret şi sport, organizaţii neguvernamentale şi autorităţi locale.Secţiunile ediţiei a XIV-a au fost: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen şi fotografie digitală), film scurt metraj, spot, sport (la nivel judeţean), iar criteriile de evaluare a lucrărilor au urmărit încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului. Din fiecare judeţ/sector au fost selecţionate 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban, cât şi rural) ce totalizează aproximativ 3.500 de elevi/judeţ. Beneficiarii indirecţi au fost cadrele didactice, familiile elevilor participanţi, prietenii şi societatea în general.În intervalul 12 – 16 iunie a.c., a avut loc evaluarea lucrărilor calificate la faza naţională a proiectului ,,Mesajul meu antidrog”, ediţia a XIV-a, fiind desemnaţi câştigătorii secţiunilor înscrise în concurs.Ca şi principale rezultate ale acestei ediţii, amintim:• 44 de judeţe şi sectoare ale Municipiului Bucureşti participante;• 287 de lucrări evaluate la etapa naţională;• 2520 de elevi finalişti la etapa naţională;• 35 de lucrări câştigătoare;• 35 de elevi premiaţi naţional.Festivităţile de premiere se vor organiza cu ocazia lansării ediţiei a XV-a a concursului, în cursul anului şcolar 2017 – 2018. Cu acelaşi prilej, Agenţia Naţională Antidrog va oferi diplome de excelenţă unităţilor şcolare gimnaziale şi liceale, care s-au remarcat la nivelul fiecărui judeţ în domeniul prevenirii consumului de droguri în mediul şcolar.A.N.A. – Compartimentul Relații Publice