Efective M.A.I. în misiuni internaționale

Ministerul Administraţiei şi Internelor participă cu 159 de poliţişti şi jandarmi la misiunile şi operaţiunile desfăşurate în afara teritoriului naţional, în sprijinul păcii şi al securităţii, respectiv pentru gestionarea situaţiilor de criză. În conformitate cu prevederile Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării, participarea la misiuni şi operaţiuni în afara teritoriului naţional permite contribuţia activă în cadrul diferitelor iniţiative regionale şi subregionale de cooperare în domeniul securităţii, promovarea stabilităţii regionale, gestionarea crizelor, securitate şi menţinere a păcii, sub mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Uniunii Europene (UE), Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) sau al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). De-a lungul celor 14 ani de participare la misiuni internaţionale, peste 350 de poliţişti şi 800 de jandarmi români şi-au adus aportul la apărarea păcii în lume şi la menţinerea stabilităţii şi securităţii în zone de conflict sau în situaţii de criză. România participă alături de alte state la Misiunea Integrată a Naţiunilor Unite în Timorul de Est (UNMIT) ce a fost stabilită prin Rezoluţia Consiliului de Securitate nr. 1704 din 25 August 2006 şi prelungită succesiv până la data de 31 decembrie 2012. Misiunea a fost înfiinţată ca urmare a Raportului Secretarului General ONU din 8 august 2006 care a subliniat necesitatea intervenţiei Naţiunilor Unite pentru restabilirea situaţiei fragile de securitate, politice şi umanitare în Timorul de Est, în special ca urmare a disoluției puterii executive a instituţiilor publice de aplicare a legii, precum şi a înregistrării unui număr important de refugiaţi.Printre principalele obiective în care sunt implicaţi cei şase ofiţeri români de poliţie, se regăsesc următoarele atribuţii:• asigurarea restaurării şi menţinerii ordinii publice în Timorul de Est;• sprijinirea poliţiei naţionale în îndeplinirea atribuţiunilor poliţieneşti executive de aplicare a legii şi menţinere a securităţii publice până la restabilirea şi redobândirea capacităţii instituţionale a acesteia, precum şi prin oferirea de asistenţă Ministerului de Interne prin dezvoltare instituţională, pregătire, specializare şi întărirea capacităţii administrative;• monitorizarea situaţiei operative, cu precădere a incidentelor de securitate raportate la Centrul de Securitate (Security Operations Centre);• sprijinirea persoanelor defavorizate, a femeilor şi copiilor, precum şi a refugiaţilor prin întocmirea şi implementarea de politici, programe şi acţiuni în cooperare cu agenţiile, fondurile şi proiectele ONU.De asemenea, România, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, participă activ la Mandatul Misiunii Națiunilor Unite pentru Stabilitate în Haiti, ce a fost stabilit iniţial prin rezoluţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite nr. 1529 din 29 februarie 2004 şi este înnoit anual în funcţie de evoluţia situaţiei din Haiti, ultima prelungire a mandatului fiind realizată prin rezoluţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite nr. 2012 din 14 octombrie 2004. La nivel operaţional ofiţerii români prezenţi în Haiti participă la acţiuni de combatere a traficului de droguri, a răpirilor, precum şi la activităţi de monitorizare şi îndrumare a poliţiştilor haitieni.O activitate specială este asigurarea ordinii şi liniştii publice în taberele de refugiaţi care au fost constituite după cutremurul din ianuarie 2010.De asemenea, poliţiştii români asigură consilierea de specialitate, susţinerea şi implementarea de proiecte în vederea dezvoltării capacităţilor de reacţie ale Poliţiei Naţionale Haitiene.Pe lângă activitățile profesionale, poliţiştii români au fost implicaţi în distribuirea de ajutoare şi efectuarea de donaţii în taberele de refugiaţi, participarea, în calitate de invitaţi, la ceremoniile altor contingente pentru decernarea decoraţiilor Naţiunilor Unite și la evenimente culturale şi sportive organizate în cadrul misiunii.În prezent, un număr de 17 ofiţeri îşi desfăşoară activitatea în cadrul Misiunii din Haiti.INFORMAȚII DE BACKGROUND :Misiunile poliţiştilor şi jandarmilor români, bărbaţi şi femei, s-au desfăşurat până în prezent în următoarele state şi teritorii: Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Serbia, Macedonia, Georgia, RD Congo, Haiti, Timorul de Est, Afganistan, Fâşia Gaza (Rafah), respectiv Moldova-Ucraina, precum şi la sediul Secretariatului ONU de la New York (SUA) şi la Baza Logistică ONU de la Brindisi (Italia).Misiunile de pace ale poliţiştilor români sub mandat ONU au început în spaţiul balcanic, în iunie 1998, în Bosnia şi Herţegovina, continuând în august 1999, în Kosovo (din 2002 participând şi cu jandarmi). Interesul strategic al Ministerului Administraţiei şi Internelor a impus participarea la misiuni de pace şi pe alte continente, cum ar fi: în Haiti – din septembrie 2004, Republica Democrată Congo – din iunie 2006, respectiv în Timorul de Est – din ianuarie 2007. În paralel, poliţiştii români participă, începând cu anul 2000, la misiuni de monitorizare organizate de OSCE în Macedonia, Bosnia-Herţegovina, Serbia, Kosovo şi Georgia. De asemenea, personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor participă cu personal – poliţişti şi jandarmi – la misiuni şi operaţii desfăşurate în cadrul Politicii Comune de Securitate şi Apărare, în state şi teritorii cum ar fi: Bosnia şi Herţegovina (din 2003), Kosovo (din decembrie 2007), Afganistan (din iulie 2007), Teritoriile Palestiniene – Rafah (iulie 2007), Georgia (din 2008), respectiv la frontiera dintre Moldova şi Ucraina (din ianuarie 2008).Totodată, începând cu luna mai 2011, Ministerul Administraţiei şi Internelor participă cu un contingent de jandarmi la Misiunea de Instruire NATO în Afganistan.În prezent, participarea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu personal – poliţişti şi militari, bărbaţi şi femei – la misiuni internaţionale se prezintă astfel:• sub egida ONU – 37 poliţişti în următoarele locaţii: Timorul de Est, R.D. Congo, respectiv Haiti;• La Secretariat ONU şi Baza Logistică din Brindisi (Italia) îşi desfăşoară activitatea 2 poliţişti;• La misiunile sub conducerea Uniunii Europene – 39 lucrători M.A.I. în Afganistan, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Kosovo, respectiv frontiera Moldova-Ucraina; • sub mandat NATO – 76 jandarmi în misiunea NTM-A Afganistan. De asemenea, desfăşoară misiuni internaţionale un ofiţer din cadrul Jandarmeriei Române ca reprezentant la Comandamentul Permanent al Forţei de Jandarmerie Europeană (EUROGENDFOR) de la Vicenţa (Italia), un ofiţer de protecţie civilă la reprezentant la Comisia Europeană de Răspuns la Dezastre, un poliţist la EUROPOL şi 2 poliţişti la Capacitatea de Planificare şi Conducere a Operaţiunilor Civile ale UE.Ministerul Administraţiei şi Internelor intenţionează, în funcţie de decizia politică şi la nivel strategic al României, să participe şi pe viitor la misiunile EUPOL din Republica Democrată Congo şi EUPOL COPPS din Cisiordania, să continue misiunile în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi, respectiv, să suplimenteze contingentele de poliţişti participante la misiunile sub mandat ONU, în Haiti şi RD Congo, respectiv la misiunile Uniunii Europene.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut