Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis Cod Roșu de inundații pentru râurile din bazinele hidrografice: Bega, Nădrag și Bistra ( județele Caras-Severin și Timiș) , valabil astăzi între orele 14:00 – 18:00. Inspectoratele județene pentru Situații de Urgență, dar și cele de poliție și jandarmerie sunt pregătite să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din zonele vizate de fenomenele periculoase prognozate. Conducerea MAI a luat legătura cu autoritățile din județele vizate și le-a solicitat să acționeze cu promptitudine pentru sprijinirea populației și protejarea bunurilor publice și private. Astfel, în judeţele aflate sub incidenţa codului roșu s-a dispus suplimentarea efectivelor de pompieri pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în cazul producerii unor situații de urgență. Totodată, în zonele vizate sunt monitorizate permanent cursurile de apă pentru care a fost emis codul. De asemenea, pentru asigurarea acțiunilor în sprijinul administrației publice locale și a comunităților, pompierii militari au verificat și pregătit mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, bărci și autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei. Inspectoratele pentru situații de urgență din județele vizate vor activa grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.De asemenea, pentru creșterea capacității de intervenție, efective ale ISU Arad se deplasează în sprijinul colegilor din Timiș. Pentru protecția populației din zonele vizate de fenomenele prognozate, dispeceratul IGSU a transmis mesaje de avertizare, prin intermediul sistemului RO-Alert. Totodată, recomandăm cetățenilor din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale și să respecte recomandările transmise de autorități. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store și a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență „Fiipregatit.ro” Evoluția fenomenelor meteorologice va fi atent urmărită prin Centrul Național de Coordonare Integrată al MAI și vor fi dispuse măsurile necesare eficientizării misiunilor de răspuns.