Efectivele Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătire să intervină pentru gestionarea pentru gestionarea situațiilor de urgență, în contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice emise pentru perioada următoare.
În acest sens au fost dispuse măsuri concrete, preventive și și pentru intervenție, în special pentru zonele aflate în situație de risc din cauza condițiilor meteorologice severe.
S-a dispus ca la nivel local să fie organizat serviciul de permanență la nivelul primăriilor, realizarea unei evidențe a persoanelor vulnerabile și cu dizabilități care ar putea avea nevoie de sprijin, precum și verificarea constantă a situației din teren, cu accent pe monitorizarea râurilor și zonelor potențial inundabile.
S-a subliniat necesitatea și importanța comunicării eficiente, prompte, atât între structurile implicate în gestionarea efectelor acestor fenomene hidro-meteorologice, cât și în relația cu cetățenii, care trebuie informați prin toate mijloacele disponibile cu privire la situațiile periculoase și măsurile dispuse în acest context.
Menționăm că, în cursul zilei de ieri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, au fost organizate două videoconferințe cu autoritățile publice centrale și locale cu responsabilități în gestionarea potențialelor situații de risc determinate de condițiile meteorologice severe, prima condusă de viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, iar cealaltă de secretarul de stat Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Recomandăm cetățenilor să se informeze cu privire la măsurile preventive sau de intervenție luate la nivel central și local pentru gestionarea acestor situații și să respecte indicațiile autorităților.
În ultimele 24 de ore: 19 de persoane salvate 218 autori de infracțiuni prinși în flagrant 37.388 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC 413 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic au fost oprite din a circula pe drumurile publice |
Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne:
- prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
- creșterea gradului de siguranță rutieră;
- acordarea asistenței medicale de urgență;
- supravegherea și controlul frontierei de stat.
Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.177 de evenimente:
- ordine publică: Efectivele MAI, pregătire să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență din perioada următoare/ Peste 5.100 de evenimente gestionate în ultimele 24 de ore
- situații de urgență: 1.673
În ultimele 24 de ore au polițiștii au desfășurate 473 de acțiuni, care au vizat asigurarea climatului de siguranță publică și descurajarea tuturor tipurilor de activitatea infracțională. În acest sens, în plus față de activitățile curente, au fost organizate 23 de razii, atât în scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale și asigurării siguranței cetățenilor, cât și pentru combaterea criminalității acolo unde existau informații cu privire la încălcarea legii.
De asemenea, polițiștii au derulat peste 20 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația din domeniul silvic, precum și acțiuni circumscrise măsurilor de asigurare a siguranței în școli.
Exemple:
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au desfășurat o acțiune, de tip ,,RAZIE”, în orașul Țăndărei, fiind efectuate filtre rutiere. În urma acestei activități au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 16.435 de lei, iar ca măsură complementară, au fost reținute 2 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.
În orașul Scornicești, județul Olt, a avut loc o amplă acțiune, coordonată de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, având drept scop prevenirea și combaterea oricăror fapte care ar putea afecta ordinea și siguranța publică. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.105 lei, iar, ca măsură complementară, au fost reținute 6 certificate de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au identificat 3 autoturisme aflate sub sechestru.
Astfel de acțiuni au mai avut loc și în județele Sibiu, Vaslui, Bihor.
Ordine și siguranță publică |
- Posibile infracțiuni semnalate: 990
- Autori de infracțiuni prinși în flagrant: 218, care au săvârșit 220 de fapte penale
- Persoane urmărite depistate: 23
- Persoane pentru care s-au dispus măsuri preventive: 43
Intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați.
Eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenții, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.
Verificări cu aplicația eDAC |
În ultimele 24 de ore, 37.388 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Alerte semnalate de eDAC: 29
Câteva exemple:
- Persoane căutate (dispărute): 2
- Persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară: 2
- Obiecte căutate: 4
Siguranță rutieră |
Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 766 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
Exemple:
- Conducerea sub influența alcoolului: 80
- Conducerea sub influența substanțelor interzise/drogurilor: 25
De asemenea, au fost depistate în trafic 17 persoane care nu dețineau permis de conducere.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 413 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 413 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Traficul la frontiere |
3.683 de polițiști de frontieră au acționat cu 912 mijloace de mobilitate, din care 2.167 la supravegherea frontierei și 1.361 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.
Astfel, au fost supuse controalelor, pe sensul de intrare în țară:
- 127.100 de persoane
- 38.053 de mijloace de transport
Pe sensul de ieșire din țară, au fost controlate:
- 123.794 persoane
- 37.915 mijloace de transport
În urma controalelor efectuate au rezultat:
- cetățeni străini respinși la intrare: 26
- cetățeni respinși la ieșire: 12
Au fost reținute în vederea confiscării bunuri în valoare totală de peste 852.496 lei.
Au fost constatate 89 de infracțiuni, din care 30 la controlul frontierei, 15 la supravegherea frontierei și 44 în zona de frontieră.
S-au aplicat 77 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 48.490 lei.
Concluzie: Activitatea la frontiere a fost intensă, cu un număr mare de persoane și vehicule controlate, contribuind la securitatea națională și protejarea graniței externe a Uniunii Europene.
Situații de urgență |
- Misiuni de asistență medicală: 1.303
- Misiuni de stingere incendii: 142
- Misiuni de descarcerare: 4
- Persoane salvate: 4
Concluzie: Intervențiile rapide ale pompierilor și salvatorilor au prevenit tragedii și au salvat vieți.
Aviație |
8 aeronave au fost ridicate de la sol, pentru:
- misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D.,
- misiuni de monitorizare a traficului rutier,
- misiuni de supraveghere a frontierei de stat,
- misiuni de sprijin,
- zboruri de instrucție și de verificare aeronave.
Misiunile aero-medicale și de supraveghere au jucat un rol important în răspunsul rapid la urgențe. În urma acestor misiuni au fost salvate 15 persoane.
Imigrări |
- Permise de ședere pentru protecția temporară: 179.157, din care 31 în ultimele 24 de ore
- Grad total de ocupare al centrelor de cazare IGI: 20,3%
*
**
Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.