Efectivele MAI sunt la datorie pentru gestionarea oricăror situații de urgență cauzate de vremea nefavorabilă

Începând de astăzi, de la ora 14.00 și până mâine seară, cea mai mare parte din țară se va afla sub incidența unor atenționări meteorologice de Cod Galben de vreme severă. Astfel, până în această seară, la ora 23.00, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, în Transilvania, Dobrogea și la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale. Se pot acumula cantități de apă care vor depăși 25 – 35 l/mp.O altă atenționare este valabilă pentru perioada 6 mai, ora 23.00 – 7 mai, ora 23.00. Potrivit acesteia, în Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce pot ajunge, pe alocuri, la 50 – 60 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină.Mai ales pe parcursul zilei de marți, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 și 65 km/h.Având în vedere fenomenele prognozate, efectivele MAI vor fi la datorie în toată această perioadă, pentru prevenirea și gestionarea oricăror situații de urgență care ar putea fi cauzate de vremea nefavorabilă.În funcție de situația din teren, în județele în care aceste fenomene se vor manifesta cu intensitate sporită, vor fi activate grupele operative, astfel încât, în situația apariției unor situații de risc pentru populație, să poată fi asigurate, cu celeritate, toate resursele necesare intervențiilor specifice.Recomandăm populației ca, în situația manifestării vântului puternic și căderilor de grindină, să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci înalți, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, este necesar ca autoturismele să fie parcate în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.În zonele montane, dar și în Transilvania și Subcarpații Moldovei, precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar la altitudini de peste 1.500 m vântul va avea intensificări de peste 70 – 80 km/h spulberând zăpada.Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața şi sănătatea populației, le recomandăm celor care pornesc la drum în zonele montane să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să aibă autovehiculul echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.Conducerea Ministerului Afacerilor Interne este în legătură permanentă cu Centrul Național de Conducere Integrată, care monitorizează situația la nivel național, asigurând coordonarea și necesarul de resurse pentru misiunile în desfășurare.Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut