Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în sprijinul populației afectată de caniculă

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în sprijinul populației afectată de caniculă. 186 de persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost asistate. Peste 1.100 de angajați ai MAI au acționat în ultimele două zile, în toată țara, pentru combaterea efectelor caniculei.Astfel, echipajele SMURD au intervenit la 186 de cazuri pentru acordarea de îngrijiri medicale persoanelor care au solicitat ajutor. 90 de oameni au fost transportați la spital acuzând probleme medicale pe fondul temperaturilor ridicate.La nivel național au fost instalate 845 de puncte de prim ajutor.De asemenea, echipajele IGSU au transportat 44.785 litri de apă în județele Cluj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Neamț și Vrancea.Pompierii au acționat pentru stingerea unor incendii de vegetație în 26 de județe. Incendiile s-au manifestat local și nu au reprezentat pericol pentru populație sau pentru bunuri mobile ori imobile.Avertizare meteorologică de ploi torențiale și grindinăPentru această seară și ziua de mâine, meteorologii au emis două avertizări de Cod Galben, respectiv Cod Portocaliu, de ploi torențiale, intensificări ale vântului, descărcări electrice și căderi de grindină.Codul Galben vizează județele din centrul, sud-estul și estul țării, precum și sudul Banatului, iar Codul Portocaliu vizează județe din sud, sud-vest, precum și zona Carpaților Meridionali.Pentru monitorizarea situației și intervenția promptă în zonele vizate de avertizare, conducerea MAI a dispus o serie de măsuri, atât la nivel central cât și la nivel teritorial.Astfel, va fi menținut serviciul de urgență instituit la nivelul primăriilor localităților aflate în zonele supuse avertizărilor meteo, prognozele privind starea vremii vor fi transmise rapid către autoritățile locale, personalul MAI și cel al autorităților locale este pregătit pentru manevre de forțe cu toate categoriile de mijloace și echipamente din dotare pentru a asigura un răspuns optim în caz de necesitate.Acțiunile sunt monitorizate și coordonate de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne prin Centrul Național de Conducere Integrată, care este în permanentă legătură cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut