În perioada 09-12 septembrie a.c, municipiul Giurgiu a găzduit exerciţiul comunitar de protecţie civilă “EU-DANUBIUS 2009”, co-finanţat de către Comisia Europeană şi implementat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Ministerului Administraţei şi Internelor. Exerciţiul a necesitat luni întregi de pregătire, iar scopul acestuia a fost exersarea tuturor fazelor Mecanismului Comunitar de Protecţie Civilă (activare, pregătire, transport, sosire, operaţiuni, plecare, evaluare) şi sporirea cooperării între statele membre. Scenariul exerciţiului a fost astfel gândit încât să solicite la maximum capacităţile ţărilor participante – Austria, Bulgaria, Croaţia, Germania, Ungaria, dar şi România – care au venit pregătite să intervină cu echipaje de căutare-salvare de diverse categorii, căutare cu câini, scafandri, prim ajutor medical, terapie intensivă, decontaminare, cercetare nucleară, chimică, radiologică şi biologică. Simulările din teren, dar şi funcţionarea fluxului informaţional au fost analizate îndeaproape şi vor fi evaluate de către experţi ai Uniunii Europene şi obsevatori ai statelor membre. Simulări în teren Prima zi a aplicaţiei a debutat în forţă joi dimineaţa, în Complexul Chimic Verachim, unde mai multe persoane, dar şi salvatori au fost prinşi sub dărâmături, în urma unei explozii la un corp de clădiri. A urmat o nouă explozie, de data aceasta la instalatia de clor-benzen din Verachim, care a dus la contaminarea altor persoane, pe o distanţă de 2500 de metri. Forţele naţionale şi internaţionale au intervenit cu echipaje de căutare-salvare de capacitate uşoară şi medie (Ungaria, Croaţia, Germania, Bulgaria), un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani, autospeciale pentru decontaminare şi alte echipamente specifice. Complexitatea dezastrelor simulate a ţinut echipele în teren până la orele serii, când au reuşit să salveze toate victimele şi să înlăture celelalte pericole. În paralel, la Podul Prietenia, un accident rutier în care au fost implicate o autocisternă cu motorină, o furgonetă ce transporta azotat de amoniu în saci şi un microbuz de transport persoane a necesitat alte ore bune de muncă, mai ales că au existat şi persoane căzute în Dunăre. S-a intervenit cu două echipaje de scafandri din Croaţia, un elicopter, echipaje de descarcerare, ambulanţe şi autospeciale de stingere. A urmat o nouă intervenţie pe Dunăre, unde trei echipe de scanfandri din Ungaria şi Croaţia au fost solicitate să intervină pentru a scoate din apă mai multe victime ale unei explozii produse pe un vas. Ziua s-a încheiat în Vama Giurgiu, unde a fost nevoie de toată tehnica existentă pentru decontaminarea persoanelor, din cauza mai multor tuburi cu clor a căror încărcătură s-a dispersat în aer. Au răspuns apelului de urgenţă Ungaria, Germania, Austria şi România, care au lucrat în zonă până la miezul nopţii. Exerciţiul se va încheia în această după-amiază, odată cu înmânarea diplomelor de participare fiecărei echipe prezente. De asemenea, primele concluzii vor fi discutate într-o şedinţă la care vor participa organizatori, şefi ai echipelor, observatori şi experţi din statele membre ale Uniununii Europene, urmând ca evaluarea finală să se realieze în următoarea perioadă.Vizibilitatea exerciţiului este asigurată şi prin pagina de internet www.danubius2009.eu