Evaluarea activităţii Inspectoratului General pentru Imigrări în anul 2012

Evaluarea activităţii Inspectoratului General pentru Imigrări (I.G.I.) în anul 2012, s-a desfăşurat astăzi, 13 februarie a.c., la sediul central al I.G.I., în prezenţa domnului Anghel Andreescu, secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.Analiza activităţii desfășurate și a rezultatelor obținute a fost prezentată de către inspectorul general al Inspectoratului General pentru Imigrări, chestor principal de poliţie, dr. Nelu Pop şi s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă. Urmare a prezentării analizei, secretarul de stat Anghel Andreescu a apreciat activitatea desfăşurată, rezultatele obţinute şi profesionalismul poliţiştilor. Totodată, a reiterat importanţa cooperării cu celelalte instituţii din cadrul M.A.I. în gestionarea fenomenului migraţionist. La şedinţa de evaluare au participat, de asemenea, adjunctul Şefului Departamentului Ordine şi Siguranta Publica, chestor de poliţie Doru Dumitrescu, şefii structurilor centrale şi teritoriale din cadrul I.G.I. şi alţi invitaţi. * * * În domeniul imigraţieiInspectoratul General pentru Imigrări a asigurat managementul şederii legale pe teritoriul ţării pentru un număr de 102759 cetățeni străini, dintre care 55823 din state terţe (cei mai mulţi provin din Moldova – 13254, Turcia – 8935 şi China – 6902) şi 46936 din state membre UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană ( Italia – 10678, Germania – 7386, Franţa – 5697)Pe parcursul anului 2012 au fost organizate şi desfăşurate un număr de 4142 acţiuni şi controale cu forţe proprii sau în cooperare cu instituţiile având atribuţii în domeniu, în baza protocoalelor de cooperare încheiate cu acestea. Deşi a fost intensificată activitatea de control în teren, un număr 3454 străini au fost depistaţi cu şedere ilegală. Cei mai mulţi provin din state precum Moldova – 548, Turcia – 367, Tunisia – 267), cu 6% mai puţini decât în anul 2011. Scăderea este rezultatul acţiunilor cu caracter preventiv derulate de IGI care au făcut ca numărul străinilor cu şedere ilegală să fie scăzut şi limitat, în marea majoritate, la străinii care au trecut fraudulos frontiera de sud-vest a României şi ale căror cereri de azil au fost respinse.În perioada de referinţă, străinilor depistaţi cu şedere ilegală le-au fost emise 2441 decizii de returnare (cei mai mulţi cetățeni provin din Turcia – 392, Moldova – 337, China – 189), cu 17% mai puţine decât în anul trecut. Diminuarea este dată de creşterea complexităţii cazurilor de imigraţie ilegală care a făcut ca îndepărtarea de pe teritoriu a străinilor depistaţi în situaţii ilegale să se facă forţat, prin escortarea până la frontieră sau până în ţara de origine.Au fost luaţi în custodie publică şi cazaţi în Centrele de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică în vederea îndepărtării de pe teritoriu sub escortă un număr de 671 străini (cei mai mulţi din Algeria – 211, Maroc – 99 şi Pakistan – 94), cu 25% mai mulţi decât în anul anterior. Creşterea numărului acestei categorii de persoane este dată de evoluţia fenomenului la nivel european în ansamblul său, dar, şi de eforturile I.G.I. de a ţine sub control fenomenul imigraţiei ilegale pe teritoriul României.De asemenea, au fost returnaţi sub escortă un număr de 710 cetățeni străini depistaţi în situaţii ilegale (cei mai mulţi din Algeria – 233, Maroc – 111 şi Pakistan – 62), cu 70% mai mulţi decât în anul 2011. Creşterea semnificativă este datorată complexităţii cazurilor de imigraţie ilegală şi numărului de străini a căror îndepărtare de pe teritoriu a necesitat escortarea până la frontieră sau până în ţara de origine.Pe parcursul anului 2012, Inspectoratul General pentru Imigrări a emis un număr de 2834 autorizaţii de muncă cetăţenilor străinilor. Dintre acestea cele mai multe au fost pentru tipul de autorizaţie : lucrător permanent 1796, detaşat 695, sportiv 199 şi înalt calificat 114. Pe segmentul de combatere al muncii ilegale a fost efectuat un număr de 916 acţiuni şi controale, 282 cu forţe proprii şi 634 în cooperare cu structuri având atribuţii în domeniu. Cu aceste ocazii au fost depistaţi 63 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile legale pentru a desfăşura astfel de activităţi.În domeniul aziluluiPe parcursul anului 2012 a fost asigurat accesul la procedura de azil a unui număr de 2982 persoane care au depus, cereri de acordare a unei forme de protecţie, cu 44% mai multe decât în anul 2011. Cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Algeria 700, Pakistan 417 şi Maroc 402.S-a acordat o formă de protecţie în 216 de cazuri, dintre care 139 au primit statut de refugiat şi 77 protecţie subsidiară, reprezentând un procent al ratei de admisibilitate de 9,27%. Se constată o creştere importantă în raport cu rata de admisibilitate de 4,78% înregistrată în anul 2011, când s-a acordat o formă de protecţie în 75 de cazuri.Cooperare interinstituţionalăÎn anul 2012, la nivelul IGI, s-a acordat o importanţă deosebită îmbunătăţirii cooperării interinstituţionale cu celelalte autorităţi cu competenţe în domeniu din sistemul de ordine şi siguranţă publică.Astfel, IGI a coordonat implementarea la nivel naţional a două operaţiuni în domeniul combaterii imigraţiei ilegale la nivel european (Balder – sub preşedinţia daneză şi Aphrodite – sub preşedinţia cipriotă) care au înregistrat rezultate notabile.Totodată, au fost prezentate şi principalele priorităţi pentru anul 2013 respectiv: • Realizarea unui management corespunzător în domeniul implementării politicilor, asumarea unui rol activ în cadrul cooperării regionale şi internaţionale în domeniul migraţiei şi azilului; • Crearea unui sistem flexibil în ceea ce priveşte admisia în România;• Creşterea capacităţii de cazare şi procesare a cererilor pentru acordarea unei forme de protecţie prin contruirea cu sprijinul UNHCR a unui nou centru de cazare;• Asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil şi respectarea principiului non refoulement; • Procesarea cererilor de azil în mod eficient şi conform standardelor legale naţionale, europene şi internaţionale aplicabile;• Îmbunătăţirea cooperării şi a schimbului de informaţii cu celelalte instituţii în domeniul combaterii imigraţiei ilegale pe teritoriul României şi a muncii nedeclarate a acestora în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică;• Creşterea impactului activităţilor de integrare a străinilor care au un drept legal de şedere în Romania; • Continuarea participării active la eforturile comunităţii internaţionale de identificare a unor soluţii durabile la problema refugiaţilor prin operaţiuni de relocare de urgenţă şi prin programul naţional de relocare.La finalul expunerii, inspectorul general, chestorul principal de poliţie dr. Nelu POP, a evidenţiat eforturile depuse de către toţi poliţiştii pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice şi a mulţumit tuturor pentru activitatea desfășurată pe tot parcursul anului trecut.I.G.I. – Biroul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut