Evaluarea Exercițiului SARPOL 2015 sub coordonarea vicepremierului Gabriel Oprea

Sub coordonarea viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, în calitatea sa de președinte al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, marți, 26 mai a.c., a avut loc la Mangalia, județul Constanța, Evaluarea activităților de pregătire și antrenament pentru salvare pe mare derulate în perioada 04 – 25 mai, SARPOL 2015.Concluziile Exercițiului SARPOL 2015 au fost prezentate de vicepremierul Gabriel OPREA, în cadrul unei declarații de presă pe care o redăm integral: „Prin acest exercițiu evaluăm o aplicație care s-a derulat de-a lungul a trei săptămâni și care a vizat verificarea capabilităților de intervenție a autorităților statului român în cazul a două tipuri de situații speciale de urgență – cazurile de poluare marină și cele de salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare, inclusiv în cazurile de migrație ilegală.Scenariul nu a fost ales în mod întâmplător. Așa cum știți, gestionarea fenomenului migraționist pe mare este o problemă de actualitate care preocupă toate statele UE.Contextul geopolitic, ultimele evenimente înregistrate în Marea Mediterană, dar și cazurile cu care am început să ne confruntăm la Marea Neagră, demonstrează faptul că presiunea migraționistă către statele europene este în creștere.În ultimii doi ani, Poliția de Frontieră a salvat peste 500 de migranți aflați în situații de risc. Anul acesta am avut un caz în care 70 de persoane au fost salvate de pe o ambarcațiune, iar cu aceste situații este posibil să ne mai confruntăm.Am coordonat acest exercițiu de la bordul navei amiral a Poliției de Frontieră „Ștefan cel Mare” și i-am avut alături pe șefii de armă, pe colegii din M.A.I., Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Transporturilor și Ministerul Sănătății. Apreciez că exercițiul a fost unul oportun și s-a desfășurat în condiții foarte bune, de altfel ați fost și dumneavoastră prezenți pe nava amiral „Ștefan cel Mare”. Pe parcursul său a fost testată capacitatea de coordonare, intervenție și comunicare între forțele participante, centrele operaționale de comandă, Centrul Național de Conducere Integrată din M.A.I., Centrul Operațional de Comandă al Guvernului care funcționează 24 de ore din 24, și Platforma de coordonare operațională, componentă interministerială cu atribuții operaționale a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. Potrivit strategiei de acțiune, pe care am aprobat-o la sfârșitul anului trecut, noul concept de intervenție este unul integrat, care utilizează toate resursele și capabilitățile pe care statul român, într-o anumită arie, le poate pune la dispoziție pentru a putea gestiona orice situație de criză.De aceea, felicit toate structurile implicate pentru mobilizare și modul profesionist în care au acționat. Vreau să remarc profesionalismul Poliției de Frontieră, aici se remarcă și experiența pe care Poliția de Frontieră Română a dobândit-o mai ales în misiunile internaționale FRONTEX.România are o capacitate ridicată de reacție, intervenție și gestionare a unor situații speciale la Marea Neagră și frontiera maritimă a României, care – pot spune ca vicepremier pentru securitate națională – este o frontieră sigură. De altfel, România asigură protecția frontierei de est a Uniunii Europene, peste 1100 de km.Așa cum am spus de fiecare dată, România are argumentele să fie stat membru al Spațiului Schengen, iar acest obiectiv este unul important, aș putea spune strategic pentru noi.Pentru ceea ce urmează în perspectivă, pot spune ca viceprim-ministru pentru securitate că România are o foarte bună colaborare cu Bulgaria și Turcia – state partenere NATO – iar această relație ne ajută să avem o abordare integrată inclusiv față de fenomenul migraționist. De altfel, la viitorul exercițiu de acest gen pe care îl vom organiza intenționăm să invităm și Bulgaria și Turcia, în condițiile în care abordarea problematicii migraționiste în Marea Neagră trebuie să fie una comună.” * * *Acțiunea „SARPOL 2015” s-a desfășurat în apele teritoriale ale României, pe parcursul a trei săptămâni, la aceasta participând efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Sănătății, alături de autoritățile publice locale, operatori economici privați și organizații non-guvernamentale.Scopul exercițiului a fost de a analiza modul integrat de acțiune a instituțiilor statului și de coordonare a comunicării la nivel interinstituțional în cazul unei misiuni de căutare-salvare pe mare. Scenariul exercițiului a constat într-o misiune de salvare în apele teritoriale românești a pasagerilor unei nave de croazieră care avea la bord 40 de persoane, dar și migranți, despre care comandantul navei nu avea cunoștință.Obiectivele exercițiului au fost evaluarea capacității de răspuns a structurilor implicate – testarea timpilor de reacţie, exersarea modului de acţiune în operaţiuni de căutare şi salvare, gradul de antrenare în mod integrat a personalului, testarea fluxului informaţional-decizional, verificarea capabilităților de planificare și verificare a capabilităţilor pentru stingerea incendiilor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut