Administratorii unei societăţi orădene sunt suspectaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor că au păgubit statul cu peste 200.000 lei, prin evaziune fiscală. Aceştia nu au înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii achiziţii intracomunitare de mărfuri.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, a.c., îi suspectează pe de J.T., de 42 de ani şi L.B., de 50 de ani, din municipiul Oradea, de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9, din Legea nr. 241/2005.Aceştia, în perioada iulie 2008 – decembrie 2008, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, cu sediul în municipiul Oradea, nu au înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii achiziţiile intracomunitare de mărfuri (componente de calculatoare), din Germania şi Austria.Bunurile au fost ulterior comercializate unor firme din judeţul Bihor, iar operaţiunile respective nu au fost declarate organului fiscal, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, cu suma de 213.157 lei.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările în cauză, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului.I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relatii Publice
Evaziune fiscala de peste 200.000 de lei
Alte articole: