Trei reprezentanţi legali ai unor societăţi comerciale din oraşul Darabani sunt suspectaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor că au prejudiciat statul cu peste 3,6 milioane lei, prin crearea unui adevărat circuit evazionist.La data de 25 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Botoşani au început urmărirea penală faţă de trei botoşăneni, suspectaţi de infracţiuni economice. În sarcina a doi dintre aceştia, G.I., de 42 de ani, din oraşul Darabani, şi C.Z. de 51 ani, din comuna Mileanca, judeţul Botoşani, s-a reţinut faptul că, în calitate de reprezentanţi legali ai unei societăţi comerciale, în perioada septembrie – octombrie 2011, în termenul legal de 15 zile de la somaţie, au refuzat nejustificat, în scopul împiedicării verificărilor financiare, să prezinte organelor de control din cadrul Gărzii Financiare – Secţia Botoşani şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Botoşani – Activitatea de Inspecţie Fiscală, evidenţa financiar-contabilă a societăţii. De asemenea, s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie – iulie 2011, suspecţii au realizat achiziţii intracomunitare de autovehicule din Germania, Cehia şi Polonia, în valoare totală de 26.055.521 lei, pe care le-au vândut către o societate comercială din localitatea Ciorogîrla, judeţul Ilfov, prin intermediul societăţii comerciale administrate de cea de-a treia suspectă, M.N., de 38 de ani, din oraşul Darabani, judeţul Botoşani, dar controlată în fapt de G.I., fără a înregistra în contabilitate taxa pe valoare adăugată aferentă acestor achiziţii.În acest fel, prejudiciul total evaluat adus bugetului consolidat al statului a fost de 3.689.420 lei.Totodată, faţă de M.N. s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie – iulie 2011, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, i-a ajutat pe G.I. şi C.Z. să se sustragă de la plata unor obligaţii fiscale către bugetul consolidat al statului, valorificând prin intermediul societăţii sale, către societatea comercială din judeţul Ilfov, mijloacele de transport achiziţionate din spaţiul intracomunitar de către cei doi.Pentru documentarea activităţii infracţionale, au fost constituite echipe comune operative formate din ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Botoşani şi inspectori fiscali din cadrul D.G.F.P.J. Botoşani – Activitatea de Inspecţie Fiscală, verificările fiind extinse inclusiv pe raza localităţii Ciorogîrla, judeţul Ilfov.În vederea recuperării prejudiciului de 3.689.420 lei cauzat bugetului consolidat al statului, la data de 25 noiembrie a,c,, în baza ordonanţei procurorului de caz, a fost aplicat sechestru asigurator asupra unor imobile aparţinând societăţii comerciale administrate de M.N..În prezent, faţă de G.I. şi C.Z. se efectuează cerectări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie şi evaziune fiscală, iar faţă de M.N. pentru complicitate la evaziune fiscală.Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.