16 percheziţii desfăşurate în Mehedinţi, Hunedoara, Gorj şi Timiş la administratorii unor societăţi comerciale suspectaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul este de aproximativ 3.000.000 de lei.Joi, 21 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu poliţişti din judeţele Hunedoara, Gorj şi Timiş, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi S.A.S. Mehedinţi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi au efectuat 16 percheziţii la domiciliul unor administratori de societăţi comerciale, precum şi la sediile acestora. Descinderiile au avut loc în municipiile Dr.Tr.Severin şi Orşova, în localitatea Strehaia precum şi în judeţele menţionate, scopul fiind acela de identificare a documentelor contabile, a tuturor persoanelor implicate, prinderea acestora, stabilirea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere a suspecţilor.Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit faptul că persoanele în cauză, în perioada 2011-2012, în calitate de reprezentanţi ai societăţilor comerciale, au dispus înregistrări de tranzacţii comerciale fictive de peste 8.000.000 lei, sustrăgându-se de la plata TVA-ului şi impozitului pe profitul aferent respectivelor tranzacţii comerciale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de aproximativ 3.000.000 lei.Pentru recuperarea prejudiciului, poliţiştii urmează să întreprindă măsuri de identificare a bunurilor mobile şi imobile în vederea aplicării sechestrului asigurator asupra bunurilor găsite.Mai mulţi suspecţi au fost conduşi la sediul inspectoratului în vederea continuării cercetărilor faţă de aceştia fiind începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice