Eveniment ştiinţific de interes european la Academia de Poliţie

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” organizează în zilele de 15 şi 16 octombrie a.c. Sesiunea ştiinţifică internaţională „Afaceri interne şi justiţia în procesul integrării europene şi globalizării”.În cadrul celor patru secţiuni ale acesteia – Ştiinţe juridice, Ştiinţe poliţieneşti, Arhivistică şi Ştiinţe inginereşti – vor fi prezentate peste 150 de lucrări de specialitate semnate de profesionişti din domeniul poliţiei şi justiţiei, precum şi de prestigioşi profesori din mediul universitar românesc şi internaţional. Pe lângă un mare număr de participanţi români şi-au anunţat prezenţa la acest eveniment ştiinţific specialişti din următoarele ţări europene: Anglia, Franţa, Grecia, Moldova, Macedonia şi Albania. Lucrările sesiunii se deschid joi, 15 octombrie 2009, ora 9.00, la sediul instituţiei organizatoare. Persoană de contact: Ag.Miu Nicoleta, telefon: 0741186708BIROUL RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut