Evitaţi contactul pielii cu dragonul de mare!

În ultimele zile, mai mulţi turişti din staţiunea Mamaia au solicitat îngrijiri medicale după ce au fost înţepaţi de o anumită specie de peşte din Marea Neagră. Chiar şi în această dimineaţă, echipajele SMURD Constanţa au acordat primul ajutor medical unui bărbat în vârstă de 20 ani, Alexandru R, şi unei femei în vârstă de 35 ani, Silvia Violeta M.,ambii aflaţi în concediu, în staţiunea Mamaia, care au văzut în apa mării mai multe exemplare de peşte din specia „TRACHINUS DRACO Linnaeus”, cunoscut sub numele „dragonul de mare” şi au încercat să pună mână pe ele.Potrivit specialiştilor Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină (INCDM) „Grigore Antipa” din Constanţa, dragonul este o specie marină bentonică, răspândită în Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Trăieşte pe funduri nisipoase la adâncimi de 30-100m, dar destul de frecvent şi la ape mai mici. Adulţii trăiesc pe fundul mării, înfundaţi în nisip, sunt agresivi şi periculoşi, spinii veninoşi ai dorsalei şi operculului putând cauza răniri grave şi foarte dureroase. Potrivit INCDM „Grigore Antipa”, o atenţie deosebită trebuie avută la pescuitul cu undiţa. Inţepăturile în spinii dorsali sau ai operculului devin periculoase, uneori mortale datorită veninului injectat. Acest venin are acţiune toxică asupra sistemului nervos şi hemolitică asupra sângelui. In prima fază, durerile sunt foarte mari pot dura câteva ore şi pot fi cazuri mortale pentru persoanele cardiace. Persoanele care au venit în contact cu spinii acestui peşte pot prezenta palpitaţii, delir, stări vomitive, febră, iar intensitatea acestora este în funcţie de cantitatea de venin injectată, dar şi de rezistenţa celui accidentat. Recomandarea expresă a specialiştilor este evitarea pe cât posibil a contactului pielii cu peştele. În cazul în care aţi atins involuntar peştele şi aţi suferit o înţepătură în spinii acestuia, solicitaţi ajutor medical de urgenţă. Cei interesaţi să afle mai multe detalii despre această specie de peşte, pot accesa pagina web a INCDM „Grigore Antipa” sau linkulhttp://www.rmri.ro/RMRI/Warnings/Trachinus_Draco_Linnaeus.htmlI.G.S.U. – Compartimentul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut