Exercitiul international Atlas Common Challenge-2013

Miercuri, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române a avut loc conferinţa de prezentare a exerciţiului internaţional ,,Atlas Common Challenge-2013”. Evenimentul este organizat la nivel european, concomitent în nouă ţări (Norvegia, Estonia, Olanda, Portugalia, Belgia, Italia, Austria, Slovacia şi România), la activităţi participând toate structurile de intervenţie din statele membre ATLAS. Exerciţiul se desfăşoară pe baza unui scenariu comun, simultan în nouă ţări, acestea fiind sprijinite de trei structuri de intervenţie din ţările vecine sau apropiate. La exerciţiul efectuat în ţara nostră participă, alături de S.I.I.A.S. – I.G.P.R., echipe din Bulgaria, Grecia şi Cipru. Exerciţiul presupune simularea unor atacuri teroriste asupra unor clădiri sau mijloace de transport, în cadrul cărora este luat un număr mare de ostatici. Acesta urmăreşte pregătirea şi antrenarea în comun a structurilor de intervenţie, verificarea interoperabilităţii mijloacelor de intervenţie şi a tacticilor de acţiune, precum şi îmbunătăţirea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţionalităţii şi a terorismului. De asemenea, activitatea vizează asigurarea unei reacţii imediate a componetelor grupului ATLAS, structurilor naţionale de comandă şi a forţelor specializate şi de sprijin în gestionarea unei crize în domeniul criminalităţii organizate şi terorismului.La acest exerciţiu participă, alături de reprezentanții S.I.I.A.S., polițiști din cadrul Direcției Rutiere, Direcției de Ordine Publică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Operațiuni Speciale, Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Institutului Național de Criminalistică, Unității Centrale de Analiza Informațiilor – structuri din cadrul I.G.P.R., Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei, negociatori din cadrul D.G.P.M.B., precum și jandarmi și lucrători de la structurile pentru situaţii de urgenţă. Totodată, Inspectoratul General de Aviație – M.A.I. asigură prezența unui elicopter, iar managementul operaţiunii este realizat în Centrul de Comandă al M.A.I..Prezent la conferinţă, adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestorul de poliţie Florea Oprea a declarat: ,,Nicio ţară nu poate face faţă singură unei ameninţari teroriste, succesul luptei împotriva acestui fenomen poate fi realizat numai prin intensificarea cooperării şi coordonării internaţionale a eforturilor şi acţiunilor statelor. Sunt convins de reuşita acestui exerciţiu. De altfel, misiunile dificile şi eficienţa, dovedită prin finalizarea cu succes a tuturor misiunilor încredinţate, au dus la crearea unui renume şi la consacrarea S.I.A.S. ca unitate de elită a Poliţiei Române. Ştiu că, în spatele fiecărui caz rezolvat, a fiecărei misiuni îndeplinite cu succes, sunt, de fapt, foarte multe ore de pregătire, multă muncă şi, cel mai important, multă dăruire.’’INFORMAŢII DE BACKGROUNDÎn aprilie 2007, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliţiei Române a devenit membru cu drepturi depline al Grupului „ATLAS”, grup care a apărut ca reacţie a structurilor Uniunii Europene la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 şi a exacerbării infracţiunilor comise cu violenţă în spaţiul european. În contextul consacrării terorismului ca nouă formă de război neconvenţional şi asimetric, Pilonul Justiţie şi Afaceri Interne din cadrul Consiliului Europei, a delegat Task Force-ul Şefilor de Poliţie al ţărilor membre U.E. să organizeze o întâlnire a reprezentanţilor unităţilor speciale de intervenţie din aceste ţări. Această acţiune a reprezentat actul de înfiinţare a Grupului „ATLAS”, cristalizat iniţial sub egida EUROPOL, pentru a beneficia într-o primă fază de sistemul de comunicaţii securizat existent.Grupul „ATLAS” reuneşte 32 de formaţiuni de intervenţie ale Poliţiilor statelor membre ale Uniuniii Europene, unităţi de elită, coordonate în plan tactic de Task Force-ul Şefilor de Poliţie.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut