Peste 2.500 banderole de marcaj fiscal false, 7.300 etichete autocolante pentru băuturi alcoolice, 22.000 capace autofiletante, esenţe folosite la producerea de băuturi alcoolice şi recipiente din plastic în care s-a identificat lichid incolor cu miros de alcool, au fost descoperite de poliţiştii mureşeni, la sediul unei firme din comuna Râciu, judeţul Mureş.La data de 12 octombrie a.c., poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Mureş, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare Mureş, au efectuat un control la sediul unei firme din comuna Râciu, judeţul Mureş.În urma verificărilor efectuate la una din magaziile societăţii, poliţiştii au găsit 2.580 banderole de marcaj fiscal false, 7.381 etichete autocolante pentru băuturi alcoolice, 22.000 capace autofiletante, 29 de flacoane din plastic conţinând esenţe folosite la producerea de băuturi alcoolice intermediare, furtunuri şi recipiente din plastic cu lichid incolor cu miros de alcool.Din verificările preliminare efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că acest spaţiu a fost închiriat şi folosit fără forme legale de către Marcel C. şi Traian C..În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinere fără drept de banderole de marcaj fiscal falsificate, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.