Certificatul de integritate comportamentală este același lucru cu certificatul de cazier judiciar? Cum se poate obține și cine îl eliberează?

Având în vedere definitivarea activităților vizând operaționalizarea Registrului prin modernizarea Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS, începând cu data de 01.07.2021 la nivelul ghișeelor de cazier judiciar se eliberează certificate de integritate comportamentală, în baza Legii nr. 118/2019 privind Registrul persoane automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

Certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.

Conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 118/2019, persoana fizică poate obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care poate obține, potrivit Legii nr. 290/2004, propriul certificat de cazier judiciar.

Astfel, cererea-tip, cu datele cu caracter personal completate și motivată se depune personal la orice unitate sau subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.

Solicitanții vor putea depune cererea-tip completată în prealabil sau vor putea opta pentru tipărirea acesteia din sistemul informatic, de către personalul de la ghișeu, caz în care le va reveni doar obligația semnării documentului.

Certificatul de integritate comportamentală se poate solicita și de către avocatul persoanei fizice, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51 /1995 sau de către un alt împuternicit, pe baza unei procuri autentificate de către un notar public.

Certificatul de integritate comportamentală se eliberează în termen de cel mult 3 zile de la data solicitării și este valabil 6 luni de la data eliberării.

Cererea pentru obținerea certificatului de integritate comportamentală trebuie să respecte formatul stabilit prin Hotărârea nr. 127/2020 pentru stabilirea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor (anexa 1). Conform art. 2 alin. 2 din hotărârea anterior menționată, formularul prevăzut în anexa nr. 1 se asigură, la solicitarea persoanei fizice, de către instituţia care eliberează documentul solicitat prin acesta.

Modelul de cerere pentru eliberarea certificatului de integritate comportamentală îl găsiți aici:

https://b.politiaromana.ro/ro/utile/cazier-judiciar/obtinerea-certificatului-de-cazier-judiciar-de-catre-persoana-fizica/certificat-de-integritate-comportamentala


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut