Pașaportul meu personal poate fi ridicat de o altă persoană prin împuternicire?

Da, aveți posibilitatea să împuterniciți o terță persoană în acest sens prin procură specială. (Conform cu prevederile art. 14 alin (4) din Hotărârea Guvernului nr. 94 din 26 ianuarie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare).

Procura specială trebuie autentificată, în țară, de notarul public iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, ori, dacă a fost încheiată la autoritățile străine competente, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– documentele eliberate de autoritățile statelor semnatare ale Convenției cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanța Guvernului nr. 66/1999 aprobată prin Legea nr. 52/2000 cu modificările ulterioare, se apostilează;

–  documentele eliberate de autoritățile statelor cu care România a încheiat tratate de asistență judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau de orice altă formalitate, potrivit prevederilor cuprinse în tratatele respective;

–  documentele care nu se încadrează în categoriile prevăzute mai sus se supralegalizează în condițiile prevăzute la art. 1.093 din Codul de procedură civilă.

Procura specială, încheiată la autoritățile străine competente, trebuie să fie însoțită de o traducere legalizată.

În momentul ridicării pașaportului simplu electronic/temporar, persoana împuternicită trebuie să prezinte, în original, procura specială, documentul său de identitate aflat în termen de valabilitate, și după caz, pașaportul anterior al mandantului în situația în care acesta nu a fost anulat la depunerea cererii de eliberare a noului document de călătorie însoțit, după caz, de certificatul de naștere al minorului sub 14 ani, în original sau copie.

Documentele prezentate în original se scanează și se restituie, cu excepția procurii speciale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut