Firme sancţionate pentru nerespectarea regimului silvic

Poliţiştii de la Transporturi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor cu material lemnos. În urma acţiunii, au fost confiscaţi 180 de metri cubi – specia plop, iar 9 firme au fost sancţionate pentru nereguli privind transportul de material lemnos.În perioada 4-11 septembrie a.c., polițiștii de la Transporturi din Constanța și Tulcea au acționat, în zona fluviului Dunărea. În urma controalelor desfăşurate la 9 societăţi comerciale din localitățile Slobozia, Călărași, Brăila și Cernavodă, au constatat nereguli privind transportul de material lemnos.Firmele, cu obiect de activitate transport material lemnos, au fost sancţionate la legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, pentru transportul de materiale lemnoase ale căror caracteristici nu corespund cu cel puțin unul dintre elementele înscrise în avizul de însoțire referitoare la: volum pe specii/grupe de specii, cu luarea în considerare a toleranțelor; specie/grupe de specii.Valoarea amenzilor se ridică la 13.000 de lei. De asemenea, fost confiscaţi 180 de metri cubi – specia plop.În acţiune au fost angrenaţi şi specialişti de la Ocolul Silvic Cernavodă şi Garda Forestieră din Bucureşti.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut