Firmele specializate în sisteme de alarmare, verificate de poliţiști

Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică, a continuat activitățile de verificare a societăţilor specializate în domeniul sistemelor de alarmare.Au fost verificate 1.442 de hiper/supermarket-uri și centre comerciale, 89 de centre de procesare a valorilor monetare, 1.160 de staţii de distribuţie a carburanţilor, 2.326 de spații de depozitare şi 970 de casierii colectoare, fiind aplicate 555 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.700.000 de lei.În perioada 14 decembrie 2016 – 5 ianuarie 2017, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au desfășurat acţiuni pentru prevenirea și combaterea infracţiunilor contra patrimoniului, verificarea respectării prevederilor legale privind paza şi protecţia bunurilor şi valorilor pe timpul transportului, păstrării ori depozitării acestora.Acțiunile au vizat identificarea deţinătorilor de valori şi a societăţilor specializate, care realizează transportul de valori, cu încălcarea prevederilor legale, precum și reducerea riscului producerii unor infracţiuni grave asupra persoanelor care efectuează operaţiuni cu valori monetare sau a personalului de pază şi protecţie. Polițiștii au îndrumat şi controlat prestatorii de servicii în domeniul sistemelor de alarmare, au verificat licenţele societăţilor specializate, dacă acestea au fost reînnoite sau dacă au fost actualizate regulamentele de organizare şi funcţionare.În cadrul acţiunilor, poliţiştii de ordine publică au verificat și modul în care agenţii economici manipulează, depozitează şi transportă valorile monetare, la hiper/super/market-uri, centre de procesare valori monetare şi casierii colectoare, care efectuau operaţiuni cu numerar însemnat.Astfel, poliţiştii au verificat 5.987 de unităţi , dintre care 1.442 de hiper/supermarket-uri și centre comerciale, 89 de centre de procesare valori monetare, 1.160 de staţii de distribuţie a carburanţilor, 2.326 de spații de depozitare şi 970 de casierii colectoare.Au fost verificate și 844 de autospeciale care desfăşurau activităţi de transport de valori monetare.În această perioadă, la nivel naţional, polițiștii au aplicat 555 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 364 conducătorilor de societăţi specializate și 191 prestatorilor, în valoare totală de peste 1.700.000 de lei.Dintre neregulile constatate, 649 de cazuri au fost deficiențe cu privire la locurile de depozitare (138 – lipsa sistemelor mecanofizice, 206 – lipsa sistemelor electronice de securitate și 305 – neasigurarea cu pază).De asemenea, în 1.249 de cazuri au fost constatate deficiențe ale transportului de valori (62 – lipsa planului de pază al transportului avizat, 37 – nerespectarea consemnelor, 20 -utilizarea autovehiculelor neamenajate, 1.104 – lipsa personalului de pază înarmat și 26 – lipsa monitorizării mijloacelor de transport anume destinate).I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut