Flagrant al ofiţerilor D.G.A. in cazul unui poliţist care primea mită

Ieri, 29.10.2009, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au prins în flagrant un agent principal de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Poliţia Comunală Şieu-Măgheruş, în timp ce primea mită suma de 300 de lei.Acţiunea a fost organizată după ce doi cetăţeni au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa Năsăud cu privire la faptul că agentul C. A. le-a cerut bani pentru a nu-i sancţiona contravenţional. În urma denunţurilor, procurorul competent a autorizat introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire. Astfel, la data de 29.10.2009, în baza autorizaţiei date de instanţa competentă şi a autorizaţiei date de procurorul de caz, un ofiţer D.G.A. a efectuat o depăşire, încălcând linia continuă. Poliţistul C.A., care participa la o acţiune de control împreună cu lucrătorii de la Drumuri Naţionale pe raza comunei Şieu-Măgheruş, l-a oprit pe ofiţerul D.G.A., cerându-i suma de 300 lei pentru a nu lua împotriva sa măsurile prevăzute de lege. La insistenţa poliţistului, investigatorul sub acoperire a introdus trei bancnote de 100 lei în portiera maşinii de poliţie astfel încât să nu fie văzut de cei din jur. După ce a luat banii, agentul C.A. i-a dat o bancnotă de 100 lei unui coleg din echipa de control în contul unei datorii mai vechi. În momentul intervenţiei ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului, colegul respectiv s-a speriat şi a aruncat toţi banii pe care îi avea asupra sa pe marginea drumului. Bancnotele au fost recuperate ulterior de către ofiţerii D.G.A.Faţă de C.A. s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, fiind cercetat în stare de libertate. În sarcina poliţistului s-a mai reţinut, că în luna iulie 2009, în timp ce îşi îndeplinea atribuţiile de serviciu privind controlul traficului rutier în raza de competenţă, a pretins şi a primit în două rânduri, 100 euro, respectiv 50 lei, de la doi conducători auto pentru a nu-i sancţiona după ce au efectuat manevra de depăşire încălcând linia continuă.Imagini de la flagrant pot fi descărcate de pe site-ul D.G.A. (www.mai-dga.ro).DGA – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut