Focuri de armă pentru reţinerea unui grup infracţional

* Poliţiştii de frontieră maramureşeni au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, în Munţii Maramureşului, la peste 1800 metri altitudine, în cadrul unei acţiuni de prindere în flagrant a unei grupări infracţionale ce desfăşura activităţi de contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană. * Au fost trase 5 focuri de armă, în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, fiind reţinută o persoană din localitatea Poienile de sub Munte. * Din cauza întunericului, a zonei împădurite şi a terenului accidentat, ceilalţi membri ai grupării au reuşit să fugă, ulterior fiind identificaţi ca fiind toţi din Poienile de sub Munte. În baza unor date şi informaţii deţinute la nivelul IJPF Maramureş cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă pe direcţia localităţii Poienile de sub Munte, poliţiştii de frontieră au luat măsuri specifice de supraveghere şi control a zonei de competenţa în vederea depistării şi reţinerii contrabandiştilor. Astfel, în data de 29 august a.c., în jurul orei 00.15, poliţiştii de frontieră maramureşeni au observat, cu ajutorul aparatelor de supraveghere pe timp de noapte, în imediata apropiere a frontierei de stat, pe vârful „Farcau” din Munţii Maramureşului, la peste 1800 metri altitudine, un grup de persoane care transporta mai multe colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul ţării. S-a procedat la somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, dispersându-se pe mai multe direcţii, a fost necesară folosirea armamentului din dotare, fiind trase 5 focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.A fost reţinută astfel o persoană de sex masculin, K. Stefan (organizatorul grupului), în vârsta de 33 ani, domiciliat în localitatea Poienile de sub Munte. Din cauza întunericului, a zonei împădurite şi a terenului accidentat, ceilalţi membri ai grupării infracţionale au reuşit să fugă, ulterior fiind identificaţi ca fiind 7 bărbaţi din Poienile de sub Munte, cu vârste cuprinse între 15-33 ani. În urma inventarierii coletelor s-a constatat că acestea conţineau 8.537 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, marca Viceroy, în valoare de aproximativ 36.000 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă, faptă prevazută şi pedepsită de art. 270 şi art. 274 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României, raportat la art. 26 şi art. 323 din Codul Penal. Cercetările sunt continuate de către procurorul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş şi poliţişti de frontieră maramureşeni delegaţi de către acesta, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Imagini video vor fi disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.roServiciul Presă şi Comunicare din cadrulInspectoratului General al Poliţiei de Frontieră


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut