În perioada 12 – 14 iunie a.c., șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Alexandru Cătălin Ioniță, a participat, alături de reprezentanți ai altor 17 state, la Forumul „International Homeland Security 2018”, organizat în Ierusalim, Israel. Timp de 3 zile, în perioada 12-14 iunie a.c., șeful Poliției Române a participat la Forumul „Internațional Homeland Security 2018”, o iniţiativă a ministrului securităţii publice din Israel la care au luat parte atât preşedintele, cât și prim-ministrul statului gazdă. De asemenea, la Forum au fost prezenți reprezentanţi ai ministerelor de interne sau departamentelor de securitate internă din Albania, Azerbaidjan, Bulgaria, Canada, Croația, Cipru, Georgia, Germania, Ghana, Grecia, Israel, Letonia, Lituania, Paraguay, România, Ruanda, Serbia, Statele Unite ale Americii și Ungaria.Subiectele dezbătute în cadrul activităţii au vizat îmbunătăţirea capacităţilor instituţionale la nivel global în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului, incitării la violenţă, criminalității organizate, precum și a amenințărilor cibernetice.Au luat cuvântul domnul Reuven Rivlin – președintele Statului Israel și domnul Benjamin Netanyahu – primul-ministru al Statului Israel. Au realizat prezentări pe subiectele menționate domnul Joseph Cohen – directorul Mossad, domnul Nadav Argaman – directorul Agenției de Securitate a Statului Israel, domnul Avihai Mandelblit – procuror general Statului Israel, domnul Roni Alsheich – șeful Poliției Statului Israel, precum și reprezentanți ai mediului academic care studiază fenomenele infracționale. În discursul său, șeful Poliției Române a subliniat importanța cooperării în lupta împotriva criminalității. ,,Oricât de intense ar fi eforturile depuse de fiecare dintre noi în parte, nu putem vorbi în mod separat de rezultate consistente în lupta împotriva criminalității decât atunci când lucrăm împreună, soluția-cheie este cooperarea. Suntem convinşi că schimbul de informaţii şi de experienţă, proceduri de lucru și bune practici în cadrul acestui gen de întâlnire, precum şi activităţile comune derulate, vor contribui la creșterea siguranței cetățenilor noștri.”La finalul lucrărilor, participanţii au semnat o Declaraţie Comună prin care s-a convenit intensificarea cooperării între statele participante în domeniul securităţii interne. I.G.P.R. – Centrul Informare și Relații Publice