Fostul şef al Serviciului suport logistic din cadrul IJJ Harghita trimis in judecata

Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari a întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Z.I., colonel (r) – fost şef Serviciu suport logistic în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu referire la art. 248 C.P. cu aplicarea art. 41 alin. 2 CP.Astfel, în perioada 2006-2007, în calitate de şef al Serviciului suport logistic din I.J.J. Harghita, inculpatul a folosit autovehiculele unităţii şi mai mulţi subordonaţi – subofiţeri, salariaţi civili şi militari în termen – în timpul programului de activitate al unităţii, pentru a executa lucrări de construcţie la casa sa de vacanţă, cauzând instituţiei o pagubă de 13.257,95 lei şi obţinând pentru sine un avantaj patrimonial de 16.922,02 lei.Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului Militar Cluj de pe lângă Tribunalul Militar Cluj faţă de col. (r) Z.I. pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii de delapidare, prevăzută şi pedepsită de art. 2151 Cod Penal, constând în aceea că inculpatul a achiziţionat unele materiale pentru I.J.J. Harghita pe care nu le-a înregistrat în gestiunea unităţii.În fapt, în cursul lunii iunie 2008, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie Harghita s-au sesizat din oficiu cu privire la diferite ilegalităţi comise de col. Z.I., la acea vreme şef Serviciu suport logistic în cadrul I.J.J. Harghita, constând în folosirea militarilor în termen şi a angajaţilor unităţii pentru diverse munci în interes personal.Astfel, în perioada 2002-2003, inculpatul a săpat fundaţia unei case de vacanţă în zona Szecseny, fără a poseda autorizaţie de construcţie, întrerupând ulterior lucrările. În anul 2006, Z.I. a reluat lucrările de construcţie ale imobilului, pe care le-a finalizat în anul 2007. Pe lângă echipele de muncitori calificaţi, inculpatul a folosit şi militari, care efectuau stagiul militar la I.J.J. Harghita, precum şi personalul civil din grupa de meseriaşi a Compartimentului Administrarea Patrimoniului, pe care îl avea în subordine în calitate de şef al Serviciului suport logistic. Deşi meseriaşii au efectuat diferite activităţi pentru construirea casei de vacanţă a şefului lor în timpul programului de lucru al unităţii, ei şi-au primit integral toate drepturile băneşti care li s-ar fi cuvenit dacă şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu în timpul programului. În zilele în care munceau la casa de vacanţă a inculpatului, soldaţii erau scoşi dimineaţa din unitate de către Z.I., care îi transporta cu autoturismul său, iar seara îi readucea la sediul I.J.J. Harghita cu acelaşi mijloc de transport. În perioada în care au lucrat la casa de vacanţă a inculpatului, angajaţii I.J.J. Harghita au fost transportaţi de la sediul unităţii în zona Szecseny cu autoturismele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita. Autoturismele erau conduse de către inculpat, care însă în foile de parcurs nu a trecut adevăratul itinerar.D.G.A. – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut