În ultima lună, Poliţia Română a verificat ambarcațiuni, motoare de ambarcațiuni şi motovehicule nautice, societăţi comerciale de profil din 7 judeţe, constatând 28 de infracţiuni şi aplicând 349 de sancţiuni contravenţionale.În perioada 30 mai – 6 iunie a.c., peste 250 de polițiști din cadrul structurilor de poliție transporturi, ordine publică și poliție rutieră au desfăşurat 160 acţiuni şi controale pe raza județelor Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Galați și Brăila, pentru prevenirea și combaterea furturilor de ambarcaţiuni, motoare de ambarcaţiuni şi motovehiculelor nautice.Poliţiştii au verificat 135 de ambarcațiuni, 71 de motoare de ambarcațiuni, 5 motovehicule nautice şi 470 de autovehicule.Au fost efectuate controale la 3 societăți comerciale care repară sau depozitează ambarcațiuni de agrement. Activităţile s-au soldat cu depistarea a 28 de infracţiuni, dintre care 6 la Codul Penal (fals, uz de fals), 3 prevăzute de O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, 3 prevăzute de Legea nr. 191/2003 (privind infracțiunile la regimul navigației civile), 15 prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice) și una la O.U.G. nr. 57/2007 (privind regimul ariilor naturale protejate). Pentru comiterea acestora sunt cercetate 23 de persoane, dintre care 13 depistate în flagrant.În urma abaterilor contravenţionale constatate, au fost aplicate 349 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 125.000 de lei, dintre care 271 prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 49 prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a ordinii și liniștii publice, 5 prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 3 prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor și 21 prevăzută de alte acte normative.De asemenea, în urma verificărilor, au fost indisponibilizate o ambarcațiune, 150 kg. de motorină și 320 kg. de legume și fructe.Exemple:La data de 2 iunie a.c., poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Tulcea au depistat în flagrant delict un bărbat din localitatea Murighiol, care, pentru a justifica proveniența legală a motorului de ambarcațiune, a prezentat o factură fiscală ce ar fi fost ilegal întocmită. În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. * * *În aceeaşi zi, pe brațul Sf. Gheorghe al fluviului Dunărea, a fost depistat în flagrant delict un bărbat, în timp ce conducea o ambarcațiune echipată și propulsată cu motor, fără a deține brevet sau certificat de capacitate de conducător ambarcațiune cu motor.S-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător. * * *Poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Tulcea l-au depistat pe reprezentantul unei societăţi comerciale Sulina, judeţul Tulcea, care a prezentat, pentru înmatricularea unei nave în Registrul matricol al navelor de pescuit, un contract de vânzare-cumpărare pentru un motor de barcă, tranzacție ce a ridicat suspiciuni cu privire la legalitatea întocmirii contractului și provenienței motorului de ambarcațiune. Cel în cauză este acum cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. * * *La data de 5 iunie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Navale Galați au depistat un marinar la o societate comercială din Galați și pescar autorizat, deținând o ambarcațiune din fibră de sticlă de culoare verde, tip lotcă, cu 17 crevace, fără documente de proveniență, pe care ar fi modificat-o prin înlăturarea tăbliței stas cu serie de identificare și caracteristicile de construcție și ar fi înscris în fals numărul de înmatriculare, care aparține altei ambarcațiuni autorizate. Ambarcațiunea astfel modificată ar fi folosit-o la pescuitul comercial în apele fluviului Dunărea.În urma controlului, a prezentat polițiştilor licența de pescuit în ape continentale și atestatul de bord, obținute pentru ambarcațiunea de pescuit, proprietatea altei persoane.Ambarcațiunea a fost ridicată, în vederea indisponibilizări și continuării cercetărilor. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de arborarea fără drept a pavilionului român, ori punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate, falsul în declarații, uzul de fals şi practicarea pescuitului comercial fără licență sau autorizație de pescuit. * * *Poliţiştii au mai depistat, la data de 6 iunie a.c., doi din județul Tulcea, în timp ce pescuiau pe canalul Sf. Gheorghe, cu 10 setci tip ave, folosindu-se de o ambarcațiune de tip Lotca, propulsată de un motor, fără licență de pescuit pentru ambarcațiunea utilizată și fără să dețină permise de pescuit comercial.La momentul flagrantului, aceștia aveau capturate 40 kg. de pește proaspăt, din specia crap şi 7 kg de pește proaspăt din specia caras, care a fost confiscată și predată la o societate de profil în vederea valorificării.Ambarcațiunea, motorul şi rezervorul au fost confiscate și lăsate în păstrarea proprietarului până la definitivarea cercetărilor.Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice