Galaţi / Persoană reţinută de ofiţerii D.G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă

Ieri, 10.01.2012, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi în cooperare cu ofiţeri din cadrul I.P.J. Galaţi – Serviciul de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea procurorului desemnat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, cu sprijinul informativ şi tehnic al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au prins în flagrant un cetăţean care a pretins şi primit 750 euro de la o persoană pentru a facilita promovarea examenului de obţinere a permisului de conducere.În fapt, inculpatul I.P. îşi racola clienţi din cercul său de relaţii, precum şi din Tecuci sau zonele apropiate pretinzând că-i poate ajuta sa-şi rezolve problemele cu legea sau să obţină permisul de conducere pentru diverse categorii.Astfel, a fost contactat şi cetăţeanul G.R., care era interesat de obţinerea permisului de conducere pentru categoriile B, D şi E. Inculpatul I.P. i-a pretins 750 de euro, în trei tranşe, pentru a-l ajuta să promoveze probele de traseu. Ieri, 10.01.2012, G.R s-a întâlnit cu I.P. pentru a-i oferi ultima tranşă de 250 euro, moment în care au fost surprinşi în flagrant de ofiţerii D.G.A. cu sprijinul D.G.I.P.I. şi al I.P.J., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.În prezent I.P. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 Cod penal şi a fost reţinut pentru 24 ore, urmând a se propune instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia.Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.D.G.A.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut