Ghid Dezvoltarea sistemului de prevenire, asistenţă şi reabilitare pentru consumatorii de droguri din România

Joi, 6 februarie 2014, la sediul Agenţiei Naţionale Antidrog, a avut loc activitatea de marcare a publicării ghidului Dezvoltarea sistemului de prevenire, asistenţă şi reabilitare pentru consumatorii de droguri din România. Recomandări bazate pe analize sistematice de literatură şi bune practici, elaborat în limba engleză în cadrul componentei 3 a proiectului de Înfrăţire Instituţională RO 2006/018-147.05 „Consolidarea sistemului integrat de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru consumatorii de droguri din România”, implementat de Agenţia Naţională Antidrog în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Sănătate şi Bunăstare din Finlanda. La întâlnire au participat reprezentanţi ai Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea din Bucureşti), Institutului de Pneumologie Marius Nasta şi Spitalului de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila, precum şi specialişti ANA care au contribuit la activităţile proiectului sau la elaborarea ghidului. Activităţile componentei 3 din cadrul Proiectului de Înfrăţire Instituţională RO 2006/018-147.05 „Consolidarea sistemului integrat de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru consumatorii de droguri din România” au presupus colaborarea cu reprezentanţi ai mediului academic şi profesional din domeniul prevenirii consumului de droguri şi asistenţei consumatorilor dependenţi de droguri şi demersuri ample de cercetare, documentare, analiză şi investigare a resurselor ştiinţifice în domeniu. Evenimentul se înscrie în demersurile de asigurare a sustenabilităţii proiectului.A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut