Grup infracţional organizat, axat pe trafic de persoane, destructurat

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, in cooperare cu ofiteri S.C.C.O Salaj, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au destructurat o grupare infracţională axată pe trafic de persoane. Astfel, au fost reţinute trei persoane care urmau să transporte în Italia doua tinere, dintre care o minoră in varsta de 13 ani, în vederea practicării prostituţiei. Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat in vederea săvârşirii de infractiuni, trafic de persoane şi trafic de minori, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. La data de 18 septembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmaţiei s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane de pe raza judeţului Satu Mare au organizat activităţi de racolare, cazare şi transport spre Italia a doua tinere, dintre care una minora, în vederea practicării prostituţiei.Astfel, în baza delegării D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare şi S.P.F. Petea, în cooperare cu S.C.C.O. Sălaj şi cu sprijinul S.J.I.P.I. Maramureş au organizat şi desfăşurat o acţiune în vederea reţinerii persoanelor implicate în această activitate infracţională. Drept urmare, în P.T.F. Petea, a fost depistat pe sensul de ieşire din ţară un autoturism la volanul căruia se afla Nicolae P. de 23 ani din judeţul Satu Mare, precum şi Andrei L. de 22 ani, din acelaşi judeţ. În aceeaşi zi, a fost depistat pe raza localităţii Petea un alt autoturism în care se aflau Nicoleta P. de 26 ani din judetul Satu Mare, Adriana D. de 18 ani din judeţul Sălaj şi o minora in varsta de 13 ani din judeţul Bistriţa Năsăud.Pe timpul cercetărilor s-a stabilit că Adriana D. şi minora au fost racolate şi cazate de Nicolae P. şi Nicoleta P. la locuinţa acesteia din urma, în vederea transportării lor in Italia, în scopul exploatării sexuale a victimelor.În acest sens, cei doi au organizat scoaterea ilegala din Romania a victimelor cu sprijinul lui Andrei L., care i-a determinat pe părinţii minorei, prin inducerea lor în eroare, să semneze o procura pe baza careia aceasta să poată ieşi din România împreuna cu cei trei. La data de 18.09.2012, acestia, împreuna cu cele doua victime, au încercat să iasa din ţară cu doua autoturisme.Asupra celor doua maşini a fost efectuat un control amănunţit ocazie cu care, în unul dintre autoturisme au fost descoperite, sub bancheta din spate, 234 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 1.000 de lei, precum şi 17,5 litri de băuturi alcoolice, în valoare de 525 lei. Faţă de inculpaţii Nicolae P., Nicoleta P. şi Andrei L. se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de indracţiuni, trafic de persoane şi trafic de minori.Pe numele celor trei persoane procurorul de caz a emis ordonanţe de reţinere pe 24 de ore. Acestea au fost prezentate instanţei de judecată care a emis pe numele lor mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.De asemenea, autoturismul, în valoare de aproximativ 2.500 euro, respectiv ţigările şi alcoolul au fost ridicate în vederea dispunerii masurilor legale ce se impun. În continuare, se fac cercetări pentru identificarea şi reţinerea tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale. Purtător de cuvânt – ITPF Sighetu Marmatiei


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut