Grup infracţional specializat în comiterea de furturi din locuinţe şi fapte cu violenţă, destructurat

10 persoane din judeţul Suceava sunt suspectate de poliţişti că au comis peste 20 de furturi din locuinţe, în unele dintre cazuri, victimele fiind agresate. / În urma probatoriului administrat în cauză, patru dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru furt, tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal. În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale – I.P.J. Suceava, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi şi poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Marginea, sprijiniţi de luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale – I.P.J. Suceava şi jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava, au efectuat 10 percheziţii domiciliare în localităţile Arbore, Solca, Marginea şi Horodnicul de Sus.Percheziţiile au fost desfăşurate la locuinţele mai multor persoane suspectate că, în perioada 2012-2013, s-au asociat în vederea comiterii unor infracţiuni contra patrimoniului, prejudiciul total ridicându-se la peste 50.000 de lei.În fapt, 10 persoane, coordonate de o femeie în vârstă de 35 de ani, din comuna Arbore, judeţul Suceava, sunt suspectate de comiterea a peste 20 de furturi, atât în localităţile Arbore, Solca, Marginea şi Horodnicul de Sus, cât şi în alte localităţi rurale din zona municipiului Rădăuţi. Totodată, membrii grupării sunt suspectaţi şi în două cazuri de tâlhărie, unul săvârşit la data de 1 martie a.c. asupra unei bătrâne din Arbore şi ultimul săvârşit în noaptea de 10 spre 11 martie a.c., asupra unei familii de bătrâni din satul Volovăţ. Cei doi bătrâni au fost agresaţi în propria locuinţă şi deposedaţi de 1.500 de lei şi un telefon mobil.În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate sume de bani, bunuri electronice şi electrocasnice provenite din furturi, scule, telefoane mobile şi alte obiecte. De asemenea, au fost descoperite scule cu ajutorul cărora suspecţii au pătruns prin efracţie în diverse locuinţe.9 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de patru persoane, cu vârste între 20 şi 35 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei competente cu propunere de emitere a mandatelor de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal.Faţă de celelalte persoane se continuă cercetările pentru stabilirea formelor de participaţie la comiterea infracţiunilor.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut