Grup infracţional specializat în fraude pe internet, destructurat de poliţişti.

Zece tineri din Craiova, suspectaţi că au înşelat, prin intermediul Internetului, mai mulţi cetăţeni străini, au fost reţinuţi de poliţişti / Prejudiciul parţial, stabilit până în acest moment, depăşeşte 150.000 USD.Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Craiova, sub directa coordonare a procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul DGIPI şi IPJ Dolj – DPIR, au organizat în Craiova o acţiune pentru combaterea criminalităţii informatice.În urma acţiunii desfăşurate la data de 25 august a.c. au fost identificaţi cei 10 membrii ai grupului infracţional organizat care înşela cetăţeni străini înşelăciuni prin intermediul Internetului. Grupul era coordonat de P.D., 21 de ani, din Craiova. Poliţiştii au efectuat zece percheziţii domiciliare în locurile unde membrii grupului deţineau sisteme informatice, pe care le utilizau la săvârşirea de înşelăciuni prin intermediul Internetului.Din locuinţele percheziţionate, poliţiştii au ridicat, în vederea cercetărilor, mai multe unităţi centrale de calculator, hard disk-uri, suporturi optice de memorie tip CD-DVD, stick-uri de memorie, precum şi sume de bani, provenite din tranzacţiile frauduloase. De asemenea poliţiştii au mai descoperit documente care atestau deschiderea unor conturi bancare şi efectuarea unor tranzacţii financiare, pe numele membrilor grupului.Membrii grupării sunt suspectaţi că, începând cu anul 2006, au oferit spre vânzare, în mod fictiv, pe site-uri specializate, produse electronice, la preţuri sub cele de pe piaţă. Prin acţiunile lor, membrii grupării au determinat câteva sute de cetăţeni străini să le expedieze diferite sume de bani. Prejudiciul, parţial stabilit până în prezent, este de peste 150.000 USD.Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de P.D. şi P.S, de 24 de ani, ambii din Craiova. Faţă de M.C.,de 23 de ani, D.R., de 24 de ani, Ş.M., de 21 de ani şi D.M., de 21 ani, toţi din Craiova, instanţa a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar faţă de T.M., 24 de ani, din aceeaşi localitate, măsura obligării de a nu părăsi ţara. În sarcina suspecţilor, instanţa a reţinut săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, înşelăciune informatică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. În cursul zilei de ieri, 25 august, P.D. şi P.S. au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.Cercetările continuă, în vederea identificării tuturor membrilor grupului şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEE-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.66.65


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut