În ziua de miercuri, 20 noiembrie a.c., poliţiştii Capitalei din cadrul Secţiei 14 Poliţie, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., al poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale – D.G.P.M.B. şi al poliţiştilor din cadrul I.P.J. Constanţa, au prins în flagrant trei bărbaţi, imediat după ce aceştia ar fi sustras o sumă de bani din borseta părţii vătămate.Pentru prinderea suspecţilor, poliţiştii au folosit armamentul din dotare şi au procedat la blocarea autoturismului acestora în trafic.În fapt, în perioada aprilie – noiembrie a.c., judiciariştii Secţiei 14 Poliţie au documentat activitatea infracţională a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 36 şi 41 de ani, suspectaţi de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, în timp ce se aflau într-un restaurant din sectorul 4 al Capitalei.Astfel, în ziua de 20 noiembrie a.c., poliţiştii bucureşteni, având indicii că suspecţii vor părăsi Capitala şi se vor deplasa în municipiul Constanţa pentru săvârşirea de infracţiuni, au organizat o acţiune de prindere în flagrant a acestora.Poliţiştii bucureşteni au procedat astfel la urmărirea suspecţilor, în timp ce aceştia se deplasau cu un autoturism pe Autostrada A2, Bucureşti – Constanţa.În jurul orei 18.15, bărbaţii au ajuns în Constanţa şi s-au deplasat în centrul oraşului, unde doi dintre suspecţi au intrat, în mod succesiv, în mai multe restaurante şi cafenele de lux, în timp ce al treilea a rămas la autoturism pentru a asigura zona.După ce au verificat mai multe locaţii, în jurul orei 20:15, în timp ce se aflau într-un restaurant situat pe Bulevardul Mamaia din Constanţa, profitând de neatenţia părţii vătămate, cei doi suspecţi ar fi sustras dintr-o borsetă suma de 1.800 de lei, după care au părăsit incinta localului, deplasându-se la autoturismul în care îi aştepta al treilea suspect.Imediat, poliţiştii Capitalei au procedat la blocarea în trafic a autoturismului, iar întrucât suspecţii au încercat să-şi asigure scăparea de la locul faptei, au fost executate trei focuri de avertisment în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale, cei trei suspecţi fiind imobilizaţi şi conduşi la secţia de poliţie pentru verificări şi stabilirea întregii activităţi infracţionalePrejudiciul, în valoare de 1.800 de lei, a fost recuperat în totalitate de poliţiştii Capitalei şi predat părţii vătămate.Cercetările sunt continuate de către Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspecţii în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice