Grup infracţional specializat în skimming, destructurat

Patru craioveni, suspectati de comiterea de infracţiuni informatice, au fost reinuţi pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă / În urma controlului asupra autovehiculului cu care doi dintre suspecţi se deplasau, precum şi a percheziţiilor efectuate, oamenii legii au ridicat în vederea continuării cercetărilor componente de skimming, mai multe înscrisuri, 7 HDD-uri, 5 laptop-uri şi 250 suporturi de memorie, iar autoturismul de lux cu care se deplasau suspecii, în valoare de aproximativ 60.000 de euro, a fost indisponibilizat.Ieri, poliţişti ai B.C.C.O. Craiova, B.C.C.O. Constanţa şi I.P.J. Dolj, împreună cu jandarmi ai Grupării Jjudeţene Mobile. Constanţa, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni informatice, prin folosirea de dispozitive tip skimming.Astfel, în cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat în trafic un autoturism în care au fost identificţai doi membri ai grupului infracţional organizat. Procedând la controlul autoturismului, oamenii legii au identificat şi ridicat în vederea cercetărilor mai multe componente de skimming utilizate la săvârşirea infracţiunilor.În acelaşi timp, în municipiul Craiova, au fost efectuate 13 percheziţii domiciliare, iar în municipiul Mangalia, judeţul Constanţa, o percheziţie. În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate mai multe înscrisuri, 7 HDD-uri, 5 laptop-uri şi 250 suporturi de memorie, iar autoturismul de lux cu care se deplasau suspecţii, în valoare de aproximativ 60.000 de euro, a fost indisponibilizat în vederea aplicării sechestrului asigurator.Totodată, au fost prezentate pentru audiere procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova 8 persoane identificate cu prilejul efectuării percheziţiilor domiciliare.În baza probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de: C.O.F., de 32 de ani, C.M.C., de 34 de ani, P.I.D., de 39 de ani şi O.P.M., de 42 de ani, toţi din municipiul Craiova. Cei patru suspecţi urmează a fi prezentaţi Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă. În sarcina acestora s-a reţinut comiterea infracţiunilor de: constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, deţinerea de instrumente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, accesul fără drept la un sistem informatic, fabricarea de echipamente în scopul falsificării de instrumente de plată electronică şi spălare de bani.Cercetările continuă în vederea identificării tuturor membrilor grupului infracţional organizat şi a legăturilor infracţionale dintre aceştia.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut