GRUPARE CARE A TRANSFERAT ILEGAL VALUTĂ, PRIN METODE TIP HAWALLA, DESTRUCTURATĂ Trei persoane au fost reţinute de oamenii legii întrucât sunt suspectate că, facând parte dintr-o grupare infracţională, au transferat din România în Turcia sau Siria, sume importante de bani provenite din săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă şi evaziune fiscală / În urma celor 27 de percheziţii domiciliare, poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea confiscării 111.920 de lei, 178.560 de euro şi 106.400 de dolari. La data de 17 martie 2010, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu sprijinul informativ şi tehnic al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi Serviciului Român de Informaţii, sub coordonarea directă a procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T., în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, au efectuat 27 de percheziţii domiciliare, atât în municipiul Bucureşti, cât şi în judeţul Ilfov.Operaţiunea a avut drept obiectiv descoperirea şi strângerea probelor într-un caz referitor la implicarea mai multor cetăţeni străini, rezidenţi în România, în externalizarea de importante fonduri financiare prin metode tip Hawalla, evitând sistemele financiar- bancare legale. Referitor la fondurile financiare transferate în acest mod, existau suspiciuni că proveneau din săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă şi evaziune fiscală.În urma acestor activităţi au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării 111.920 de lei, 178.560 de euro şi 106.400 de dolari, iar în baza mandatelor de aducere, ofiţerii de poliţie au condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru a fi audiate de procurori, nouă persoane.Din probatoriul administrat până în prezent în dosar, a rezultat faptul că Y.A., cetăţean sirian, este liderul unui grup infracţional organizat ”specializat” în colectarea de bani de la cetăţeni de origine turcă şi arabă, pe care îi schimba ulterior, în mod ilegal, în diverse valute, fiind sprijinit în operaţiunile de schimb de persoane care deţineau case de schimb valutar legal autorizate. După efectuarea schimbului valutar, sumele rezultate erau predate unor curieri care pleacau din România cu destinaţia Turcia sau Siria, de unde, la cererea persoanei care apelau la acest gen de servicii, erau transferaţi în altă ţară.Practic, operaţiunea declanşată la data de 17 martie a.c. a avut drept obiectiv, pe lângă destructurarea grupului infracţional organizat, administrarea acelor probe care să susţină acuzaţiile de spălare a banilor aduse soţiei lui Y.A., aceasta fiind surprinsă, la 28 octombrie 2009, pe Aeroportul Internaţional Otopeni, având asupra sa 594.000 de USD şi 111.000 de euro, pe care nu i-a declarat organelor vamale, fonduri ce urmau să ajungă la o destinaţie din Turcia.Cu ocazia percheziţiilor anterioare, efectuate la data de 28 ianuarie 2010, au fost identificaţi şi ridicaţi în vederea confiscării 30.000 de euro, 120.000 USD şi 162.000 de lei, precum şi un autoturism, o puşcă cu aer comprimat, un pistol cu gaze şi un pistol cu bile.Până în prezent au fost reţinuţi trei suspecţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi spălare de bani, în forma prevăzută şi pedepsită de art. 23 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEe-mail: presa@politiaromana.rotelefon / fax: 021-316.66.65