În urma a opt percheziţii efectuate în Buzău şi Galaţi au fost depistaţi doi bărbaţi suspectaţi că au exploatat sexual, în Anglia, şapte tinere / Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri şi înscrisuri şi au fost indisponibilizate un apartament şi patru autoturisme de lux. La data de 7 ianuarie 2013, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul pentru Acţiuni Speciale au efectuat opt percheziţii domiciliare la mai multe imobile din municipiile Buzău şi Galaţi pentru destructurarea unui grup infracţional organizat profilat pe comiterea de infracţiuni din sfera traficului de persoane.Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada 2010 – 2012, doi buzoieni în vârstă de 28, respectiv 22 de ani, împreună cu un tânăr de 28 de ani, din Galaţi, au racolat, transportat şi exploatat pe teritoriul Angliei şapte tinere. Banii obţinuţi erau însuşiţi de membrii grupării şi ulterior folosiţi pentru achiziţionarea de imobile şi autoturisme de lux.În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii i-au depistat pe cei doi bărbaţi de 22 şi 28 de ani, din Buzău şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri şi înscrisuri. De asemenea, au fost indisponibilizate un apartament şi patru autoturisme de lux. Procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău a luat măsura reţinerii faţă de cei doi suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.Activităţile continuă în vederea depistării celuilalt membru al grupării şi documentării întregii activităţi infracţionale.