Grupare infractionala organizata, destructurata

Poliţiştii au reuşit destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în falsificarea şi punerea în circulaţie de monedă contrafacută, pe raza mai multor judeţe din ţară.La data de 13 decembrie a.c., poliţiştii D.C.C.O. – Oficiul Naţional Central, ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Direcţiei Operaţiuni Speciale, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au organizat o acţiune de prindere în flagrant a unei grupări infracţionale organizată, formată din 14 persoane, suspectate de activităţi pe linia falsificării şi punerii în circulaţie de monedă contrafacută, pe raza mai multor judeţe din ţară.Membrii grupului infracţional erau coordonaţi de B.N. şi B.S., de 36, respectiv 27 de ani, din municipiul Bucureşti şi aveau vârste cuprinse între 17 şi 41 de ani, domiciliind în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.Aceştia, în cursul anului 2011, au constituit o grupare infracţională organizată, ce acţiona pe teritoriul ţării, în scopul obţinerii de foloase materiale ilicite, prin falsificarea şi punerea în circulaţie de bancnote contrafăcute din cupiura de 100 de lei.Astfel, liderii grupării procedau la contrafacerea bancnotelor din cupiura 100 de lei, prin copierea cu ajutorul mai multor imprimante performante şi distribuirea acestora către alţi membri ai grupării, în vederea punerii în circulaţie, în târguri, pieţe, oboare, sau prin indermediul unor factori poştali, care introduceau bancnotele false în pensiile şi alocaţiile pe care le distribuiau. La nivel naţional au fost puse în circulaţie peste 100.000 de lei contrafăcuţi.Totodată, au fost efectuate 14 percheziţii la domiciliile suspecţilor din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu în urma cărora au fost puse în aplicare 12 mandate de aducere. De asemenea, în cadrul aceleiaşi ample acţiuni, poliţiştii D.C.C.O. şi B.C.C.O. au reuşit prinderea în flagrant pe raza localităţii Bucureşti a liderilor grupării, respectiv B.N. şi B.S., care deţineau asupra lor, în vederea punerii în circulaţie, 160 de bancnote din cupiură de 100 de lei.La domiciliul suspecţilor au fost găsite instrumente folosite la falsificarea bancnotelor şi coli imprimate ce urmau a fi tăiate şi distribuite.Tot în cadrul percheziţiilor, la o adresă a suspecţilor, a fost depistată o instalaţie artizanală de produs şi îmbuteliat whisky contrafăcut.La sediul D.I.I.C.O.T. au fost conduse 11 persoane suspecte, în vederea audierii, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals de monedă, punere în circulaţie, deţinere de instrumente în vederea falsificării şi constituirea unui grup infracţional organizat. Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut