Grupare infracţională specializată în contrabanda cu ţigări, destructurată

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 40 de percheziţii domiciliare în judeţele Bacău, Neamţ, Vrancea, Botoşani, Suceava şi Braşov, la mai multe persoane suspectate de contrabandă cu ţigări. / Şapte persoane au fost reţinute.Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău au efectuat, la data de 18 iunie a.c., 40 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Bacău, Neamţ, Vrancea, Botoşani, Suceava şi Braşov, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din cetăţeni moldoveni şi români, specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile din tutun.Totodată, au fost puse în executare 25 de mandate de aducere.Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul poliţiştilor de la B.C.C.O. Galaţi, B.C.C.O. Suceava şi B.C.C.O. Braşov, I.P.J. Bacău – Poliţia Municipiului Bacău şi Serviciul de Investigare a Fraudelor, I.J.J. Bacău, B.M.J. Bacău, respectiv lucrători ai D.J.A.O.V. Bacău.Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi D.I.P.I..În sarcina membrilor grupării se reţine că ar fi introdus pe teritoriul României, prin diferite puncte de frontieră, cantităţi însemnate de ţigarete, provenind din Republica Moldova şi Ucraina, în scopul comercializării acestora pe raza judeţului Bacău.Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost identificate şi ridicate peste 10.000 de pachete de ţigări de diferite mărci, înscrisuri şi sume de bani în lei şi valută.Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 100.000 de lei.În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea pentru 24 de ore a şapte suspecţi, şase din judeţul Bacău şi unul din judeţul Neamţ, şi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora.Față de un alt suspect s-a propus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea și înlocuirea acesteia cu măsura arestării preventive.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut