Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat, în zilele de 8 şi 11 ianuarie a.c., 16 percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, specializată în comiterea de infracţiuni cu mijloace de plata electronică contrafăcute. În urma acţiunii, au fost descoperite trei laboratoare destinate confecţionării de dispozitive de skimming.Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat, 16 percheziţii la locuinţele membrilor grupului infracţional organizat, specializat în skimming.Percheziţiile au fost desfăşurate pe raza judeţelor Bacău, Vrancea, Prahova, Galaţi şi Vâlcea, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani. În cauză, au fost puse în executare 14 mandate de aducere.În urma acţiunii au fost descoperite trei laboratoare destinate confecţionării de dispozitive de skimming, diverse echipamente artizanale, înscrisuri, sisteme informatice şi sumele de peste 18.000 de euro, bani susceptibili a proveni din săvârşirea de infracţiuni.În fapt, 14 persoane din Bacău, Vrancea, Prahova, Vâlcea ar fi constituit un grup infracţional, în scopul săvârşirii de infracţiuni cu mijloace de plata electronică contrafăcute. În urma investigaţiilor, s-a stabilit faptul că, în perioada 2013 – 2014, suspecţii ar fi confecţionat în România şi utilizat, pe teritoriul Italiei, Germaniei şi Franţei dispozitive de skimming, instrumentele de plată electronică contrafăcute fiind utilizate la efectuarea de operaţiuni de retragere numerar. De asemenea, datate cardurilor obţinute fraudulos erau utilizate pentru efectuarea de operaţiuni financiare nelegale în Maroc, S.U.A. şi Columbia.În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Bacău au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de 14 suspecţi.La data de 12 ianuarie a.c., instanţa de judecată a Tribunalului Bacău a emis mandate de arestare preventivă faţă de 12 persoane, iar faţă de doi a fost luată măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara.La activităţi au participat şi poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul D.C.C.O., B.C.C.O. Galaţi, B.C.C.O. Piteşti, B.C.C.O. Ploieşti, luptători de la Serviciul Acţiuni Speciale Bacău şi jandarmi.Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi S.R.I..I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice