Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Ilfov şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o grupare specializată în trafic de droguri de risc. 230 de grame de cannabis uscat şi aproximativ 60 de kg. de masă verde cannabis au fost descoperite şi ridicate, iar 3 bărbaţi au fost reţinuţi.La data de 21 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov au depistat doi bărbaţi, din Voluntari, în timp ce ar fi deţinut, în vederea comercializării, aproximativ 58,75 de kg. de masă verde cannabis (33 de plante mature cultivate într-o plantaţie out-door) şi 230 de grame cannabis uscat.Ulterior, un alt bărbat ar fi vândut aproximativ 120 de grame cannabis uscat.Din cercetări a reieşit că, începând cu luna iulie 2014, cei trei ar fi deţinut şi traficat, pe raza municipiului Bucureşti, diferite cantităţi de cannabis. Bărbaţii au fost reţinuţi de către procurorii D.I.I.C.O.T., urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice