Grupare specializată în trafic internaţional de droguri, destructurată

Aproximativ 25 de kg de metamfetamină au fost descoperite disimulate în pereţii interiori ai mai multor genţi de voiaj tip troler sau ascunse în locuinţele unor suspecţi de trafic internaţional de droguri de mare risc, în urma cooperării între autorităţile române şi cele bulgare. La data de 9 noiembrie a.c., a fost depistat într-un punct de trecere a frontierei din Bulgaria, G.C., cetăţean român, în autoturismul căruia a fost descoperită o substanţă pulverulentă de culoare albă, disimulată în pereţii interiori a patru genţi de voiaj tip troler, substanţă ce a reacţionat pozitiv la testul pentru metamfetamină. În timpul cercetărilor, autorităţile bulgare au stabilit faptul că acesta mai era însoţit de alţi 2 conaţionali, ce se deplasau cu un alt autoturism, transportând deasemenea alte 4 genţi de voiaj tip troler, despre care existau date că ar conţine acelaşi tip de substanţă. Astfel, în urma schimbului intens de date între autorităţile competente din Bulgaria şi ofiţerii Serviciului Antidrog din cadrul D.C.C.O.- I.G.P.R., ceilalţi doi suspecţi S.C. şi L.M. au fost depistaţi în localitatea Harmanli, Bulgaria, situată la aproximativ 30 km de graniţa turco-bulgară. La controlul efectuat asupra autoturismului s-au descoperit cele 4 genţi de voiaj tip troler, ai căror pereţi interiori conţineau o substanţă ce a reacţionat pozitiv la testul pentru metamfetamină, cantitatea totală de droguri în cele opt genţi fiind de aproximativ 17,100 kg. În urma transferului de procedură către autorităţile judiciare din România, în continuarea activităţilor, ofiţerii din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog au reuşit identificarea coordonatoarei reţelei, T.M., din municipiul Sibiu, care a fost reţinută pe Aeroportul Internaţional Henry Coandă, în timp ce se pregătea de îmbarcare în cursa spre Istanbul, escală către destinaţia finală Tokyo-Japonia.Având în vedere probatoriul administrat în cauză, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, a lui G.C., S.C., L.M. şi T.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. Extinzând cercetările, s-a stabilit faptul că din acelaşi grup infracţional mai face parte şi suspecta N.M.P., iar cu ocazia percheziţiei efectuată la domiciliul acesteia din judeţul Neamţ, a fost descoperită cantitatea de aproximativ 7,3 kg metamfetamină, disimulată în acelaşi mod, existând indicii temeinice că aceasta urma să transporte drogurile în Japonia. N.M.P. a fost prezentată procurorilor D.I.I.C.O.T., în vederea luării măsurilor legale.Din datele existente rezultă de asemenea că din această reţea infracţională făcea parte şi K.A, fiul lui T.M, care a fost arestat de autorităţile din Japonia la data de 6 noiembrie a.c., asupra acestuia fiind descoperită o cantitate de aproximativ 9,9 kg metamfetamină. Toate activităţile operative desfăşurate în cauză au fost realizate cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R..I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut