Grupări specializate în contrabandă cu ţigări, destructurate

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – B.T. Botoşani, au desfăşurat, în această dimineaţă, 21 de percheziţii la membrii a două grupări infracţionale, specializate în contrabandă cu ţigări. Membrii grupărilor sunt suspectaţi că ar fi comercializat ilegal, într-o jumătate de an, peste 234.000 de pachete de ţigarete, de provenienţă Republica Moldova.În această dimineaţă, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoșani, au efectuat 21de percheziții domiciliare în judeţele Botoșani (15), Suceava (4), Bacău (1) şi Timiș (1), la membrii a două grupări infracţionale specializate în contrabandă cu ţigări. De asemenea, au fost puse în executare 24 de mandate de aducere.Din cercetări a reieşit că, pe raza localităților Crasnaleuca şi Dărăbani, judeţul Botoșani, s-a constituit o grupare infracţională, formată din 14 membri, specializată în achiziţionarea de ţigări de contrabandă de la cetăţeni moldoveni şi comercializarea lor „pe piaţa neagră”, în scopul obţinerii unor venituri ilicite, prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor aferente, în detrimentul bugetului statului.Unii dintre membrii grupării se ocupau cu transportul, depozitarea temporară la locuinţa lor a ţigărilor şi vânzarea acestora către diverse persoane.În perioada iunie – noiembrie 2013, grupul infracţional organizat ar fi introdus ilegal în ţară, preluat, transportat, depozitat şi vândut peste 178.851 de pachete de ţigarete de provenienţă moldovenească, de diferite mărci.De asemenea, în urma cercetărilor, s-a reușit probarea activităţii unui alt grup infracțional organizat, constituit începând cu luna octombrie 2013, care acţiona pe raza localităților Darabani – Rădăuți Prut, județul Botoșani.Gruparea, formată din 10 membri, era structurată pe mai multe paliere, respectiv furnizarea țigaretelor de contrabandă, achiziţionarea, transportarea lor şi comercializarea în mod ilegal.În perioada octombrie – noiembrie 2013, grupul infracţional organizat ar fi introdus ilegal în ţară, preluat, transportat, depozitat şi vândut peste 55.500 de pachete de ţigarete de provenienţă moldovenească, de diferite mărci.Pe parcursul cercetărilor, s-a reușit identificarea şi indisponibilizarea a 6 transporturi de țigarete, totalizând 13.870 de pachete de țigarete, de diferite mărci, care urmau să fie valorificate, în mod ilegal, în ţară.În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 24 de persoane, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr.39/2003, asociere în vederea săvârșirii de infracţiuni, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr.39/2003 şi contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr.86/2006 (Codul Vamal).Persoanele împotriva cărora au fost puse în executare mandatele de aducere au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Botoșani, în vederea audierilor și dispunerii măsuri legale.Activităţile au beneficiat de suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, S.R.I. şi D.I.P.I..La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul B.C.C.O. Bacău – S.C.C.O. Neamț, B.C.C.O. Timișoara, Serviciul pentru Acţiuni Speciale al I.P.J. Suceava, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor – I.P.J. Botoșani, poliţişti de frontieră din cadrul I.J.P.F. Iași – S.P.F. Botoșani şi jandarmi de la I.J.J. Suceava. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut