HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne a atins aproximativ 9 milioane de accesări

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne – https://hub.mai.gov.ro/ a fost accesat de peste 8,8 milioane  de ori și au fost create peste 458.000 de conturi (identități electronice).

Recrutare MAI – cel mai accesat serviciu, peste 1.8 milioane de accesări

Platforma pentru recrutare a devenit extrem de populară, cu peste 1,8 milioane de accesări. Toate informațiile despre concursurile din cadrul ministerului sunt disponibile pe hub.mai.gov.ro, serviciul fiind activ din 16 octombrie 2023.

Serviciul de eliberare online a cazierelor judiciare a fost utilizat de aproape 500.000 de persoane

Din luna februarie 2023, când a fost lansat serviciul pe platforma Ministerului Afacerilor Interne (MAI), peste 475.000 de persoane și-au dobândit cazierul judiciar prin intermediul internetului.

Serviciul pentru obținerea cazierului rutier a înregistrat un număr similar de accesări, depășind 320.000 de utilizări. Acesta a devenit disponibil online începând cu 18 mai 2023.

Peste un milion de persoane s-au programat on-line pentru pașapoarte

Aproximativ 1,14 milioane de cetățeni români au beneficiat de avantajele serviciului ePAȘAPOARTE, care permite programarea on-line pentru depunerea documentelor în vederea obținerii pașaportului. Prin acest serviciu, puteți selecta data, ora și locul în care doriți să mergeți pentru depunerea documentelor necesare eliberării pașapoartelor.

Reamintim că prin intermediul HUB-ului MAI, cetățenii pot obține:

  • Certificatul de cazier judiciar
  • Istoricul sancțiunilor rutiere
  • Diverse avize pentru urbanismamenajarea teritoriului și autorizații de construcție ori desființare.

De asemenea, se pot programa online în vederea eliberării pașaportului și pot consulta anunțurile de concurs referitoare la funcții vacante în Ministerul Afacerilor Interne.

Portalul MAI HUB a fost creat pentru a facilita accesul rapid și eficient al cetățenilor și sectorului privat la serviciile oferite de structurile ministeriale. Scopul său principal este de a simplifica procedurile și de a accelera procesele.

Acesta reprezintă un pas important în direcția digitalizării moderne, accentuând facilitatea de utilizare și interactivitatea, totul în timp ce se asigură protecția datelor personale. Cu o platformă în dinamică expansiune, se pregătește lansarea de noi servicii publice electronice într-un viitor apropiat.

***

Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut