Icoană din secolul XVIII, recuperată de polițiști

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române au recuperat o icoană pe lemn, din secolul XVIII, în valoare de aproape 5.000 de euro, care face parte din patrimoniul cultural naţional. Aceasta ar fi fost sustrasă dintr-o locuință din București.La data de 16 august a.c., poliţiştii specializați în protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române au recuperat o icoană pe lemn, din secolul XVIII, care poartă numele de ,,Sinaxa Sfinților Arhangheli”.Pe obiectul de cult, cu dimensiunea de 42,5 x 51 cm., sunt reprezentate două registre verticale cu câte şase apostoli şi cinci registre orizontale cu praznice împărăteşti şi sfinţi.Valoarea de catalog a icoanei este de aproximativ 5.000 de euro.Bunul, susceptibil a face parte din patrimoniul cultural național, ar fi fost sustras dintr-o locuință din municipiul București. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut