Icre roşii în valoare de 50.000 de euro, confiscate la Oancea

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Oancea, împreună cu inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Oancea au descoperit, în bagajele a doi cetăţeni din R. Moldova, 51,1 kg de icre roşii, în valoare de aproximativ 219.730 lei (51.100 euro). În data de 28.07.2010, în jurul orelor 00:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-au prezentat pentru a intra în ţară doi cetăţeni moldoveni, domiciliaţi în Chişinău, pasageri într-un autocar sosit din Republica Moldova. Acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali din cadrul Biroului vamal Oancea, împreună cu poliţiştii de frontieră, au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi au descoperit, în bagajele cetăţeanului Denis M., disimulate printre cutii cu pate, 180 cutii cu icre roşii, în valoare de 25.200 euro, cântărind 25,2 kg, iar în bagajele cetăţenei Liuba C., de asemenea disimulate printre cutii cu pate, 185 cutii cu icre roşii, în valoare de 25.900 euro, cântărind 25,9 kg.Întreaga cantitate de icre, în valoare de 219.730 lei, a fost reţinută în vederea confiscării de către inspectorii vamali şi predată poliţiştilor de frontieră, care au întocmit celor două persoane dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit” şi “introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri”. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale care se impun.I.G.P.F. – Biroul de PresaA.N.V. – Serviciul Mass Media si Informare Publica


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut