Mărfuri contrafăcute confiscate în urma unor controale în complexuri comerciale din Capitală şi Judeţul Ilfov, autoturisme încărcate cu ţigări de contrabandă depistate în trafic, mii de pachete de ţigări şi alcool deţinute ori comercializate ilegal, descoperite la percheziţii, în total peste 250 de infracţiuni constatate –rezultatele poliţiştiilor de investigare a fraudelor din ultima săptămână.Poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor au desfăşurat, în perioada 2-8 octombrie a.c., împreună cu alte forţe sau instituţii, acţiuni şi investigaţii la nivel naţional, în urma cărora au constatat 254 de infracţiuni, comise de 210 persoane (7 fiind reţinute ori arestate).82 din totalul infracţiunilor constatate sunt de evaziune fiscală, 33 de fals în înscrisuri, tot atâtea la Legea 86/2006 privind Codul vamal, 30 de înşelăciuni în relaţiile comerciale, 21 privind codul fiscal, 18 de abuz în serviciu, 12 fapte de corupţie, 6 de delapidare şi 5 la Legea 59/1934, Legea cecului.20 de persoane sunt cercetate în 16 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.~ Exemple ~BUCUREŞTI → Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al Sectorului 2, împreună cu ofiţeri S.S.I.R. şi comisari ai Gărzii Financiare, au acţionat într-un complex comercial din Capitală. Astfel, a fost identificat un bărbat, care figurează fără drept de şedere în România, ce deţinea în vederea comercializării, articole de încalţăminte sport, având aplicate inscripţiile unor mărci de prestigiu. Marfa prezenta caracteristicile unor produse contrafăcute. Persoana în cauză nu a putut prezenta documente de provenienţă a mărfurilor şi nici autorizaţie din partea titularilor de drepturi asupra mărcilor. Astfel, produsele, în valoare de 75.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.De asemenea, asupra bărbatului au fost găsite matriţe cu ajutorul cărora se puteau imprima, pe diverse obiecte, însemnele şi siglele unor mărci. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare de produse purtând mărci protejate, faptă prevăzută de Legea nr. 84/1998, urmând totodată a se lua măsurile legale conform O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor. ILVOV → Poliţişti din cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu ofiţeri ai Gărzii Financiare, au acţionat, în baza unor informaţii furnizate de D.G.I.P.I şi S.R.I., într-un complex comercial din comuna Dobroeşti, Judeţul Ilfov. Au fost verificate 12 societăţi comerciale, fiind constatate 6 infracţiuni, dintre care 3 prevăzute de Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi 3 prevăzute de Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. De asemenea, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 155.000 de lei pentru abaterile la disciplina financiar-contabilă şi activităţi comerciale ilicite. Totodată, au fost confiscate bunuri şi 11.480 de lei. BIHOR → La data de 5 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu tutun şi produse din tutun.Astfel, poliţiştii bihoreni, împreună specialişti ai D.G.I.P.I, au depistat un bărbat de 34 de ani, din Timişoara, în timp ce transporta cu un autoturism 4.045 de pachete de ţigări de provenienţă Serbia şi Ucraina.Totodată, în cadrul acestei acţiuni, a mai fost depistat un orădean de 32 de ani, în timp ce transporta cu un autoturism 737 de pachete de ţigări marcate nelegal, de provenienţă Ucraina, ce urmau a fi comercializate către diverse persoane de pe raza judeţului.Faţă de cei în cauză s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere a peste 10.000 ţigarete marcate nelegal în afara unui antrepozit fiscal autorizat, faptă prevăzută şi sancţionată de Codul Fiscal.OLT → Poliţişti de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Olt, cu sprijinul ofiţerilor D.G.I.P.I. şi a luptătorilor S.I.R., au oprit, în localitatea Baldovineşti, un autoturism înmatriculat în Germania, în care au fost identificaţi doi bărbaţi. Întrucât unul dintre ei a încercat să fugă, au fost executate 4 focuri de avertisment, în plan vertical, reuşindu-se imobilizarea lui. În interiorul autoturismului, poliţiştii au găsit 8.381 pachete de ţigări. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru deţinerea de produse din tutun în afara antrepozitului fiscal, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.CONSTANŢA → Ofiţeri constănţeni ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, însoţiţi de luptători S.I.A.S., în baza informaţiilor furnizate de către ofiţeri ai D.G.I.P.I. şi ai S.S.O.I. au efectuat trei percheziţii în Municipiul Constanţa. Astfel, la imobilele deţinute sau folosite de trei persoane, au fost găsite 36.200 de ţigarete de diverse mărci, netimbrate sau cu banderole de marcare din Republica Moldova şi Ucraina, bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.Cele trei persoane sunt cercetate de poliţiştii constănţeni pentru nerespectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte deţinerea şi comercializarea unor produse accizabile supuse marcării prevăzute de Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, a prevederilor O.U.G. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.TIMIŞ → A fost începută urmarirea penală împotriva unui administrator de firmă, sub aspectul savârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, acesta fiind suspectat că, în perioada 2007 – 2009, nu a înregistrat în evidenţa contabilă veniturile obtinuţe din valorificarea de cereale către diverse societăţi comerciale (în sumă de peste 1.600.000 de lei). Astfel, s-a sustras de la plata catre bugetul de stat a TVA, în sumă de aproxiamtiv 300.000 lei şi impozit pe profit de peste 257.000 lei. Cercetarile continuă în vederea probarii întregii activităţi infracţionale şi recuperării prejudiciului cauzat.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.