Inaugurarea Centrului de Formare şi Pregătire în Primul Ajutor Constanţa

Miercuri, 10 aprilie a.c., secretarul de stat Cătălin Constantin Chiper a participat la inaugurarea Centrului de Formare şi Pregătire în Primul Ajutor Calificat şi Descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al Judeţului Constanţa. Cu această ocazie, oficialul Ministerului Afacerilor Interne a reliefat importanţa existenţei unui astfel de centru, subliniind faptul că o astfel de iniţiativă aduce un beneficiu comunităţii, respectiv un timp de răspuns mult mai bun la solicitările cetăţenilor, dar şi creşterea calităţii medicinei de urgenţă prespitaliceşti. De asemenea, secretarul de stat a menţionat că amenajarea şi funcţionarea unui centru medical de pregătire la standarde europene reprezintă o investiţie în viitorul comunităţii.“Este foarte bine că, pe lângă pregătirea pompierilor constănţeni, aici vor învăţa să acorde primul ajutor şi membrii comunităţii, studenţi, elevi, copii, bunici şi, ştim cu toţii că, uneori, minimele cunoştinţe medicale pot salva viaţa unui om.” În încheiere, Cătălin Constantin Chiper a adresat mulţumiri partenerilor care au făcut posibilă operaţionalizarea Centrului de Formare şi Pregătire în Primul Ajutor Calificat şi Descarcerare. La eveniment au mai fost prezenţi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, inspectorul general al I.G.S.U., general de brigadă dr. Ioan Baş, inspectorul general al Inspectoratului General de Aviație, general de brigadă Dorel Grădinaru, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale. * * * Având o capacitate de lucru de 20 de cursanţi, centrul inaugurat astăzi se adaugă celor 12 deja existente la nivel naţional şi se prezintă atât ca o sursă de pregătire pentru personalul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă din judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi serviciilor voluntare UPU – SMURD, cât şi de beneficii pentru constănţeni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut