Astăzi, 21 decembrie 2020, domnul Nicolae Ciucă, Prim-Ministru și domnul Ion Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, au participat la inaugurarea Punctului Mobil de colectare de plasmă convalescentă, la nivelul Spitalului de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” al MAI.
Punctul Mobil de colectare de plasmă convalescentă a fost realizat în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și Institutul Național de Hematologie Transfuzională.
Proiectul are o valoare totală de aproape 28 de milioane de lei, fiind 100% fonduri nerambursabile, cu perioadă de implementare septembrie 2020 – aprilie 2021.
De asemenea, dispozitivele și aparatura medicală vor permite reacția promptă și eficientă a sistemului medical la situații de criză pandemică, așa cum este cea provocată de COVID-19, dar și rezolvarea oricărei situații critice viitoare.
În cadrul acestui centru, vor putea dona angajații MAI care au avut COVID -19 și îndeplinesc și criteriile medicale, iar beneficiari vor fi toți pacienții care au nevoie.
În acest context, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a declarat:
“…Vom putea astfel veni în sprijinul celor grav bolnavi ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2. Este o inițiativă pentru viață fiindcă mulți dintre semenii noștri depind de tratamentul cu plasmă convalescentă care chiar poate face diferența.
Planul de dezvoltare al sistemului medical al MAI are ca obiectiv final realizarea unui nou spital, și am făcut un prim pas punând piatra de temelie prin faptul că un teren al Academiei de Poliție a fost trecut în proprietatea Spitalului.
Vă anunț în premieră că luna viitoare vor începe procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate, iar în cadrul acestui nou spital va funcționa și Centrul de transfuzii care va avea și o Bancă de plasmă.
La final, doresc să mulțumesc medicilor din această unitate medicală pentru modul exemplar în care și-au făcut datoria, pentru devotamentul de care dau dovadă, pentru faptul că sunt o echipă și luptă împreună.”
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE