Inaugurarea sediului IPJ Bihor

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a participat astăzi , 19 martie a.c., la inaugurarea sediului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. La ceremonia de inaugurare au mai participat Secretarul general M.A.I., chestor principal de poliţie Cristian Baci, adjunctul Şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan – Nicolae Căbulea, şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă, precum şi oficialităţi locale.Imobilul care deserveşte sediul I.P.J. Bihor este amplasat pe strada Parcul Traian din centrul Municipiului Oradea, într-o zonă de protecţie istorică. După o lungă succesiune de transformări, clădirea a devenit un edificiu cu adevărat modern, menit să servească interesului cetăţeanului pentru un serviciu public superior şi competent, dar şi să asigure poliţiştilor un climat favorabil performanţei profesionale. Lucrările de renovare şi modernizare a imobilului, care are două etaje şi mansardă, au fost începute în cursul lunii decembrie 2006 şi finalizate în cursul lunii martie a.c. şi au constat în extinderea suprafeţei construite, inclusiv peste accesul auto, până la limita de proprietate, modificări de pereţi portanţi şi structurali, refacerea reţelelor de apă, canalizare, termoficare, telefonie, climatizare şi electricitate, mansardarea imobilului şi renovarea completă atât în exterior, cât şi în interior. – Eforturi susţinute pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru cu cetăţenii – spaţii ample dedicate primirii publicului, consilierii cetăţenilor şi victimelor:Oferirea serviciilor de calitate pentru cetăţeni reprezintă o prioritate, de acest lucru ţinându-se cont atunci când au fost reabilitate spaţiile destinate relaţiilor cu publicul.Noul imobil beneficiază de un spaţiu modern de primire a publicului, amenajat la standarde ridicate şi adaptat celor mai riguroase cerinţe, inclusiv celor ale persoanelor cu dizabilităţi (elevator electric la intrarea în instituţie, grup sanitar adaptat). În acest sens, în spaţiul destinat primirii publicului vor funcţiona două birouri de relaţii cu publicul, unde poliţişti specializaţi pe diferite linii de muncă (arme, sisteme de pază şi securitate, poliţie de proximitate, resurse umane) vor fi la dispoziţia cetăţenilor pentru a oferi informaţii punctuale din fiecare domeniu.Totodată, cetăţenii vor avea la dispoziţie un punct de informare – documentare care va funcţia în cadrul spaţiului de primire a publicului, precum şi două cabinete de consiliere, unde, într-un climat de siguranţă, persoanele agresate, victime ale unor infracţiuni, vor primi consiliere psihologică şi asistenţă de specialitate din partea personalului specializat al instituţiei.- Condiţii corespunzătoare de lucru pentru poliţişti:În urma transformărilor survenite, suprafaţa desfăşurată iniţială a crescut cu 42 %, de la 5781,15 mp, la 8244,14 mp, iar numărul birourilor a crescut de la 82 la 123. Astfel, clădirea renovată oferă spaţiu şi condiţii proprii de muncă pentru aproximativ 300 de poliţişti şi personal contractual (faţă de aproximativ 180 înainte), urmând să adăpostească şi alte structuri, care până acum îşi desfăşurau activitatea în alte locaţii, din cauza spaţiului insuficient. Birourile au fost mobilate şi dotate cu aparatură electronică şi de birotică compatibile cu cele mai înalte standarde.Totodată, clădirea dispune acum de trei săli moderne de şedinţă (una iniţial), dotate cu echipamente de ultimă generaţie, de 18 spaţii de depozitare şi de o sală de sport, în care beneficiarii vor avea la dispoziţie aparatură sport performantă şi diversificată. Valoarea totală a lucrărilor executate este 17.667.220 lei, din care 2 milioane de lei au fost investiţi în dotări, echipamente, mobilier şi birotică. Fotografii de la eveniment:


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut